Cine îi ia locul lui Mazăre în PSD

359
Cine îi ia locul lui Mazăre în PSD - psd3-1431610345.jpg

Articole de la același autor

Titus Dobre, purtătorul de cuvânt al social democraților constănțeni, a declarat că, astăzi, 15 mai, vor fi validați membrii Biroului Permanent Județean în cadrul Comitetului Executiv Județean al PSD. Este vorba de Luminița Vlădescu, care îi iau locul lui Radu Mazăre în BPJ. Aceasta ocupă funcția de președinte al organizației municipale din Medgidia a PSD. Un alt membru care va fi validat astăzi este Cătălin Grasa. 


Un alt punct abordat în cadrul CEJ al PSD se va referi la stabilirea calendarului alegerilor interne ale partidului. Astfel, în perioada 15 mai - 30 iunie, vor avea loc alegeri orășenești și comunale în toate filialele locale ale PSD din județ. Alegerile pentru șefia Organizației municipale vor avea loc la sfârșitul lui iunie. În perioada 15 august - 30 octombrie 2015 se vor desfășura alegerile pentru șefia Organizației județene a PSD. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4819 secunde