Ciolacu merge la Kiev pentru a finaliza negocierile privind exportul cerealelor ucrainene în România

177
Ciolacu merge la Kiev pentru a finaliza negocierile privind exportul cerealelor ucrainene în România - 6d313c69b043d8e405611fd9b1be0423-1695396368.jpg
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat vineri, că o să facă o deplasare la Kiev împreună cu mai mulţi miniştri pentru a finaliza discuţiile ce vizează exportul de cereale ucrainene pe teritoriul României.


„Urmează să am o deplasare cu mai mulţi miniştri la Kiev, când cred că o să finalizăm toate discuţiile în ceea ce priveşte exportul pe teritoriul României. În acest moment, ce s-a negociat de către domnul ministru este foarte clar şi sunt ferm convins că o să vă şi detalieze", a afirmat Ciolacu. Acesta a adăugat că discută zilnic cu premierul Ucrainei.


Şeful Guvernului a vorbit şi despre sistemul de dublă licenţiere privind exportul grânelor.
„Urmează să facem un memorandum în aceste 30 de zile şi un sistem de dublă licenţiere atât pe teritoriul Ucrainei, cât şi pe teritoriul României. Cu adevărat, nu se poate exporta pe teritoriul României prin intermediari şi traderi. Exportul va fi direct la procesatori, în cazul în care aceştia doresc să importe din Ucraina, cu un sistem foarte clar de control ANSVSA, chiar cu eşantioane mai numeroase decât până acum şi cu adevărat o discuţie foarte aplicată în ceea ce priveşte tranzitul. Mi-aş dori un tranzit mult mai mult pe zona de căi ferate şi pe Dunăre. Urmează să am o deplasare la Varna, să continui dialogul şi cu prim-ministrul Greciei, şi cu prim-ministrul Republicii Moldova şi cu prim-ministrul Bulgariei", a mai precizat premierul Marcel Ciolacu.


În luna mai, Comisia Europeană a permis Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României şi Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui provenite din Ucraina, permiţând în acelaşi timp tranzitul acestor mărfuri pentru export în altă parte. Executivul comunitar a pus punct pe 15 septembrie interdicţiei introduse de cele cinci state membre UE cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine. 


Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că au fost găsite soluţii pentru gestionarea exporturilor cerealelor ucrainene, anume crearea unui sistem de autorizare, astfel încât să nu fie afectaţi fermierii din România. El a avut o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepremierul bulgar, Mariya Gabriel, precizând că discuţiile s-au axat pe tranzitul cerealelor şi exportul acestor produse în statele prin care se face tranzit.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4458 secunde