Video CJC a decis ca pacienţii cardiaci critici să beneficieze de echipamente moderne

915
3 min citire
CJC a decis ca pacienţii cardiaci critici să beneficieze de echipamente moderne - fond-sedinta-cjc6-1750683216.jpg
Consilierii județeni s-au reunit luni, 23 iunie 2025, în ședință ordinară pentru a vota o serie de proiecte ce vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere, promovarea culturii locale, îmbunătățirea serviciilor medicale și protejarea patrimoniului istoric.
Printre altele, în cadrul întâlnirii, a fost aprobat protocolul de colaborare între Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Consiliul Județean Constanța și Primăria Municipiului Constanța, în vederea organizării a două evenimente culturale de tradiție: Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular „Mamaia”. Cele două festivaluri vor avea loc în perioada 22–29 august 2025, iar parteneriatul are ca obiectiv principal asigurarea unei bune cooperări între instituții, pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a manifestărilor.
Un alt punct important pe ordinea de zi a fost aprobarea proiectului „Dotarea cu echipamente specifice în vederea eficientizării serviciilor medicale acordate pacienților cardiaci critici din cadrul USTACC – Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța". Proiectul urmărește atragerea de fonduri nerambursabile, în vederea dotării Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici cu aparatură medicală de înaltă performanță și tehnologie digitală. Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 1.044.487 euro (TVA inclus).
Și obiectivul „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Histria" s-a aflat în atenția consilierilor județeni, care au aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici necesari continuării procesului de implementare și asigurării eligibilității pentru finanțare. Valoarea totală a investiției este de 52.037.935,58 lei (fără TVA), din care 29.517.886,53 lei sunt alocați lucrărilor de construcții și montaj.
Noi indicatori tehnico-economici au fost aprobați și în cazul obiectivului de investitii „Reabilitarea Sectiei Exterioare a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei – Cladire Sectia Clinica Dermatovenerologie", faza SF/DALI. Situată pe Aleea Portului Nou nr. 6 din municipiul Constanța. Clădirea urmează să fie reabilitată printr-o abordare integrată ce include consolidarea seismică, creșterea eficienței energetice și adaptarea la standardele moderne ale clădirilor verzi și inteligente. Investiția va fi finanțată prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, derulat de Ministerul Dezvoltării. În acord cu cerințele de eligibilitate ale programului, valoarea totală a fost actualizată la 12.549.968,44 lei (fără TVA), din care 5.230.988,08 lei sunt destinați lucrărilor de construcții și montaj.
CJC și-a angajat avocați în procesele cu funcționarii publici din instituție
Pe ordinea de zi s-a aflat și aprobarea achiziției serviciilor de asistență și reprezentare în dosarul civil nr. 2293/118/2025, în vederea apărării intereselor Unității Administrativ-Teritoriale Județul Constanța, ale CJC și ale președintelui CJC. Având în vedere că reclamanții sunt funcționari publici din cadrul instituției, iar consilierii juridici aparțin aceleiași categorii profesionale, s-a considerat oportun ca apărările să fie formulate și susținute de avocați specializați, pentru a asigura o reprezentare obiectivă și eficientă a instituției.
Tot luni a fost aprobată o serie de modificări privind structurile organizatorice și statele de funcții ale unor instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța, în scopul eficientizării activității și adaptării la necesitățile curente.
La Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța a fost aprobată înființarea Secției Clinice Pneumologie II Adulți, prin reorganizarea actualei Secții Pneumologie II, în contextul suprasolicitării secției existente și al necesității separării fluxurilor de pacienți, fără a modifica numărul total de posturi la nivelul unității.
În cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța a fost aprobată suplimentarea numărului total de posturi de la 3885 la 3886, prin adăugarea unui post în cadrul Secției clinice Ortopedie și Traumatologie, precum și transformarea unor posturi vacante.
Ședința s-a ținut în format fizic, fiind prezenți în total 32 de aleşi județeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0542 secunde