Consilierii județeni se reunesc luni, 15 iunie, de la ora 10.00, în ședință ordinară, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și două inițiative cu impact major asupra infrastructurii medicale din județul Constanța.
Proiectele, inițiate de președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, sunt înregistrate sub numerele 88 și 89 și vizează aprobarea documentațiilor tehnico-economice, precum și declanșarea procedurilor de expropriere pentru mai multe imobile proprietate privată situate pe bulevardul Tomis nr. 141A. Măsura este considerată esențială pentru deblocarea investițiilor necesare extinderii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.
Prin cele două proiecte, administrația județeană urmărește realizarea unei investiții de utilitate publică de interes județean, structurată pe două componente importante: înființarea unui centru modern de diagnostic și tratament al afecțiunilor oncologice, neurologice și cardiologice, respectiv înființarea Unității de Primiri Urgențe și a Ambulatoriului de Stomatologie.
Potrivit documentației, procedura de expropriere este necesară din cauza unei situații juridice care blochează dezvoltarea spitalului. În prezent, în spațiile vizate funcționează cabinete medicale private, dar și o farmacie, fapt care împiedică accesarea fondurilor europene sau guvernamentale pentru modernizarea infrastructurii medicale. Reglementările Uniunii Europene nu permit finanțarea nerambursabilă a unor investiții în infrastructuri medicale în care operatori privați obțin avantaje economice directe.
În aceste condiții, readucerea imobilelor în proprietatea publică integrală a județului Constanța a devenit o prioritate administrativă, necesară pentru atragerea fondurilor destinate extinderii și modernizării unității sanitare.
În acest context, consilierii județeni vor avea de aprobat atât indicatorii tehnico-economici ai investițiilor, cât și sumele propuse pentru despăgubirea proprietarilor privați. Valorile au fost stabilite în baza unor rapoarte de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmite în primăvara acestui an de experți autorizați ANEVAR.
În cazul proiectului nr. 88, care privește viitorul Centru Oncologic, Neurologic și Cardiologic, obiectul exproprierii îl reprezintă o clădire cu regim de înălțime subsol și parter, cu o suprafață construită la sol de 1.051 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 1.387 de metri pătrați. Valoarea despăgubirii propuse este de 727.218 euro. Totodată, valoarea documentației tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate, este de 17.219.995,75 lei, cu TVA.
Pentru proiectul nr. 89, referitor la înființarea Unității de Primiri Urgențe și a Ambulatoriului de Stomatologie, exproprierea vizează mai multe spații comerciale și medicale private din aceeași zonă. Printre acestea se numără o clădire extindere parter, cu o suprafață de 117 metri pătrați, dar și spații situate la demisol, parter și etaj. Valoarea totală a despăgubirilor propuse pentru proprietarii afectați este de 448.966 de euro, iar valoarea documentației tehnico-economice, faza studiu de fezabilitate, este de 17.221.737,42 lei, cu TVA.
Despăgubirile vor fi acordate din bugetul județului
În total, despăgubirile depășesc 1,17 milioane de euro și vor fi suportate integral din bugetul propriu al județului Constanța pe anul 2026. Plata acestora se va face în lei, în termen de cel mult 90 de zile de la adoptarea hotărârilor.
Pentru execuția lucrărilor și dotarea noilor structuri medicale cu aparatură de specialitate, autoritățile mizează pe atragerea de fonduri externe nerambursabile, prin PNRR sau Programul Operațional Regional, precum și pe alocări de la bugetul de stat.
Noile structuri medicale sunt proiectate ca obiective de importanță strategică. Acestea sunt încadrate în clasa de importanță I, aferentă clădirilor de importanță vitală, și în categoria de importanță A, corespunzătoare construcțiilor de importanță excepțională.
Având în vedere că viitoarele secții vor include echipamente medicale performante, precum aparate de radiografie, computer tomograf și RMN, proiectele prevăd măsuri stricte de radioprotecție. Printre acestea se numără ecranarea cu plumb a pereților și planșeelor, astfel încât să fie asigurată protecția pacienților, a personalului medical și a locuitorilor din zonă.
Adoptarea celor două proiecte ar reprezenta un pas important în procesul de modernizare a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, cea mai mare unitate sanitară din regiune, și ar putea deschide calea pentru investiții esențiale în diagnostic, tratament și servicii medicale de urgență.