CLAUDIU PALAZ a fost eliberat din funcția de prefect. Cine-i va lua locul?

1793
6
CLAUDIU PALAZ a fost eliberat din funcția de prefect. Cine-i va lua locul? - claudiuiorgapalaz16-1335287944.jpg

Claudiu Palaz a fost eliberat din funcția de prefect al județului Constanței, decizia fiind luată în cadrul unei ședințe de Guvern ce a avut loc ieri dimineață.
Potrivit unui comunicat de presă emis ulterior de către Biroul de presă al Guvernului, încetarea exercitării funcției publice, atât pentru Palaz, cât și pentru prefectul județului Ialomița, Mădălin Petru Teculescu, s-a decis "la cerere, ca urmare a faptului că persoanele care exercitau aceste funcții vor candida la alegerile locale din 10 iunie 2012".
Dacă pentru Ialomița comunicatul Guvernului menționează explicit aplicarea principiului mobilității, adică faptul că funcția de prefect va fi ocupată de către subprefectul Gigi Petre, în ceea ce privește județul nostru nu se face niciun fel de precizare oficială cu privire la preluarea atribuțiilor de către subprefectul Aidân Curt-Mola.
Totuși, se pare că acesta îi va ține cel puțin pentru o perioadă locul lui Palaz, dându-le timp liderilor din PDL și UNPR să decidă pe cine vor propune pentru această funcție.
Curt-Mola a declarat pentru Cuget Liber că speră că va reuși să poarte straiele de prefect la fel de bine ca "alții". "Prin lege trebuie să preiau atribuțiile de prefect până la numirea unei alte persoane pe această funcție. Dacă pentru Ialomița s-a decis deja aplicarea principiului mobilității, iar subprefectul a devenit prefect, la Constanța probabil că încă se caută un prefect, sper că nu și un subprefect. Eu îmi voi face treaba așa cum știu mai bine. Sigur că paleta de activități de care un prefect trebuie să se ocupe este mai largă decât cea a unui subprefect, dar cred că mă voi descurca. Nu este un efort supraomenesc, cum au făcut-o și alții, o putem face și noi. Avem atâta treabă în această perioadă: trebuie să facem pregătirile pentru 1 Mai, avem avertizare de cod galben. Chiar astăzi am avut întâlnire cu cei de la ISU pe această temă. Ce să facem acum, trebuie să ne continuăm activitatea", a explicat Curt-Mola.

UNPR și PDL se ceartă pe funcția de prefect
Cu privire la persoana care va prelua oficial prerogativele, președintele PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, a declarat că are convingerea că funcția de prefect va fi ocupată de un bărbat și nu de o femeie.
"Nu știu exact în ce moment va fi numit noul prefect, însă pot spune cu siguranță că va fi bărbat, nu femeie. Propunerea PDL a fost pentru un bărbat", a spus Chiru, făcând cel mai probabil referire la cele două nume vehiculate până în prezent: Constantin Dina ca propunere a PDL și Aura Bozdoacă, propusă de UNPR.
Liderul UNPR Constanța George Lipoveanu a atacat declarația președintelui PDL, amintindu-i acestuia că funcția revine Uniunii pentru Progresul României.
"PDL ar trebui să-și vadă de treabă că nu au legătură cu această funcție. Funcția revine UNPR, să nu își mai facă ei speranțe că vor aduce pe unul și pe altul. Încă nu ne-am decis în privința unei persoane care să îl înlocuiască pe domnul Claudiu Palaz. Așteptăm o propunere din partea dânsului pentru că este cel mai în măsură să desemneze un înlocuitor", a explicat Lipoveanu.



Comentează știrea

Cunoscator
25 aprilie 2012
D-nul Lipoveanu va avea o mare surpriza

Chit ca se cearta Pdl cu Unpr ( partid in marrja de eroare), la Constanța nu o sa fie o persoana agreeata de Unpr sau de Palaz. Palaz va pierde președinția Consiliului Judetean, si nu o sa mai audă nimeni de Unpr după 10 Iunie cel puțin la Constanța.

uliu
25 aprilie 2012
o sa piarda glorios

Palaz nu prea are cum sa castige cu UNPR-ul nimik daca l-ar fi sprijinit si PDL poate mai avea o mica sansa dar o sa piarda

ciobanul palas
25 aprilie 2012
la oi cu tine

a mai scapat Constanta de un prost si arogant , sper sa nu mai bauzim niciodata de acest infractor

beeeee
25 aprilie 2012
candidatul

are sanse mari 0,8%

liliana
29 aprilie 2012
pacat de el

nu are sanse...putea merge secretar de stat daca isi stia lungul nasului...a vrut sa arate ceva si a pierdut si o va sacrifica si pe Bozdoaca. pacat..el chiar are calitati, e profesionist bun, insa nu are sharm pt a candida si mai ales pe a-l bate pe Nicusor...Claudiu e bun de birocrat, de lider de negociere, dar nu de presedinte de CJC.

Gina
1 mai 2012
palaz nu uita.

Ce iti spuneau protestatarii asta iarna d-le Palaz PALAZ ,NU UITA DIN CONSTANTA VEI PLECA ! Asta se va intampla cat de curand ,ai ignorat pe toti ,in curand nimeni nu va mai auzi de tine Vei fi un nume anonim asa cum valurile marii sterg nume scrise pe nisip ASA SA FIE !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3743 secunde