CNA a decis: talk-show-urile nu se plătesc

628
< 1 min citire
După ce, în cursul săptămânii trecute, posibilitatea modificării unor prevederi ale Legii nr. 35 din martie 2008 năștea o serie de controverse vizavi de campania electorală pentru parlamentare, iată că CNA- ul a decis în ședința de marți că politicienii vor plăti doar pentru emisiunile de promovare electorală, nu și pentru dezbateri.
În timpul campaniei electorale po-liticienii își vor plăti aparițiile televizate, dar și nu și pe cele din cadrul talk-show-urilor și al emisiunilor de dezbatere. Astfel, în conformitate cu Proiectul de decizie privind regulamentul de desfășurare a campaniei electorale aprobat în ședința de la începutul acestei săptămâni a Consiliului Național al Audiovizualului, radiodifuzorii pot realiza două genuri de emisiuni electorale: de promovare, în care candidații își susțin propria candidatură și care se vor încadra în timpii de antenă, și de dezbatere, în care radiodifuzorii dis-cută pe marginea programelor electorale și a temelor de interes public legate de campanie.
Ca urmare a acestei distincții, politicienii vor plăti doar pentru prezența în emisiunile de promovare electorală, nu și pentru aparițiile la emisiu-nile de dezbatere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0837 secunde