Coaliţia a decis restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere dar bugetate din aparatul de stat

51474
Coaliţia a decis restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere dar bugetate din aparatul de stat - ciolacu-1690394792.png
Coaliţia de guvernare a ajuns miercuri la un acord privind restructurarea a aproximativ 200.000 de posturi libere dar bugetate din aparatul de stat.


Măsura, care ar urma să fie aprobată în august, ar aduce 8 miliarde de lei, anual, la buget. O discuţie a fost şi în privinţa impozitării clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro cu 1%, unde potrivit unor surse social-democrate s-ar fi ajuns la un acord. În privinţa altor măsuri de eliminare a facilităţilor fiscale, încă nu s-a ajuns la o concluzie care să fie acceptată de ambele formaţiuni.


Liderii coaliţiei de guvernare s-au pus de acord, în şedinţa de miercuri, asupra reducerii posturilor libere dar bugetate din sistemul de stat. Măsura ar urma să se aplice printr-o Ordonanţă de urgenţă, de la 1 august şi ar viza aproximativ 200.000 de posturi.


Potrivit surselor, această măsură ar aduce la buget, anual, 8 miliarde de lei.


Surse social-democrate au precizat că s-a ajuns la un acord de principiu şi în privinţa impozitării cu 1% a clădirilor mai scumpe de 500.000 de euro. Măsura ar urma să se plice şi în cazul deţinerii mai multor locuinţe.


Liberalii ceruseră o analiză clară privind introducerea acestui impozit, cu exemple din sistemele altor ţări.


Discuţiile privind măsurile de reducere a deficitului vor continua, în condiţiile în care nu se ajunge la un consens între PSD şi PNL, potrivit news.ro


Între timp premierul Marcel Ciolacu se va întâlni joi cu reprezentanţi ai Consiliului Director AmCham Romania –Camera de Comerţ Americană în România, pentru a discuta despre preocupările comunităţii de afaceri, potrivit agendei Guvernului.


Luni, propunerea liderului PNL Nicolae Ciucă privind reducerea cheltuielilor în toate ministerele a fost agreată în şedinţa coaliţiei de guvernare. O altă propunere referitoare la însăprirea măsurilor de combatere a evaziunii fiscale şi de îmbunătăţire a colectării, a fost şi ea acceptată de cele două partide.


Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a transmis luni că reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă cu tăierea unor cheltuieli ale statului şi a precizat că a solicitat miniştrilor şi secretarilor de stat liberali o analiză rapidă, pentru a identifica măsuri concrete privind reducerea cheltuielilor.


”Voi propune, în cadrul coaliţiei, ca o astfel de acţiune de chizbuire a cheltuielilor statului să se facă la nivelul tuturor ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea sau în coordonarea acestora”, a spus liderul PNL.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4525 secunde