Reprezentanții administrației publice din comuna Corbu au în lucru mai multe proiecte ce sunt în beneficiul locuitorilor. Așa cum a mai precizat în trecut, primarul Marian Gălbinașu are planuri mari și pentru acest an, unul din proiectele de suflet fiind cel al asfaltării tuturor drumurilor.
"Cel mai mare proiect pe care l-am demarat este cel care vizează asfaltarea tuturor străzilor. Anul trecut, au fost încheiate reabilitările și instalările rețelelor de apă și canalizare. Lucrarea de asfaltare reprezintă o prioritate pentru administrația locală și este realizată exclusiv din fonduri de la bugetul local", a mai spus primarul din comuna Corbu, Marian Gălbinașu.
În consecință, Primăria Corbu a început proiectul de modernizare a infrastructurii de bază a localității. Lucrările de asfaltare vor începe în scurt timp, iar valoarea proiectului ajunge la aproximativ trei milioane de lei, sumă acoperită din bugetul local. Pentru executarea lucrării, au depus oferte nouă operatori economici, iar administrația locală le evaluează urmând să aleagă cea mai bună variantă.
Practic, Consiliul Local Corbu a elaborat un proiect tehnic pentru reamenajarea și modernizarea prin asfaltare a 6,42 de kilometri de drum, în urma solicitărilor primite de la locuitori. Termenul de realizare a investiției este de cinci luni.
Un alt proiect important pentru comună este cel referitor la racordarea la gaze, astfel că reprezentanții primăriei vin cu vești bune. Așadar, cetățenii din localitate care doresc racordarea la rețeaua de gaze trebuie să completeze o cerere în acest sens care se poate ridica direct de la sediul primăriei sau poate fi printată de pe site-ul Primăriei Corbu.
"În urma solicitării de racordare a comunei Corbu la rețeaua de gaze naturale, SC Congaz SA Constanța a finalizat analiza de rentabilitate, în urma căreia rezultă faptul că execuția rețelei este justificată din punct de vedere economic. În prezent, se lucrează la realizarea proiectului tehnic de execuție, precum și la obținerea avizelor necesare, această etapă fiind premergătoare execuției rețelei. După finalizarea etapei de proiectare și avizare, estimată la începutul anului 2016, se va trece la execuția rețelei, inclusiv racordarea gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale", a explicat primarul comunei Corbu, Marian Gălbinașu.
Totodată, și reabilitarea centrului cultural din Corbu de Sus se află în atenția celor ce conduc comuna. Conform proiectului, clădirea urmează să fie mărită, se va adăuga un etaj și va fi refăcută complet. În plus, se vor amenaja spații pentru atelierele de cultură, artă și o sală de spectacole.
Și elevii care se vor întoarce peste puțin timp la școală vor avea parte de o surpriză. Și asta deoarece, în timpul vacanței, administrația publică locală a amenajat în curtea Școlii "Gheorghe Lazăr" din Corbu mai multe locuri de joacă, dar și un spațiu pentru depozitarea bicicletelor.