Consilierii mangalioți au început să strângă semnături pentru demiterea primarului Tusac

391

Articole de la același autor

Aleșii mangalioți au decis ieri, în urma ședinței extraordinare, să declanșeze procedura de strângere de semnături în vederea organizării unui referendum pentru demiterea primarului Mihai Claudiu Tusac.
Consilierul liberal Viorel Oleniuc a declarat că, nici de data aceasta, nici primarul și nici consilierii PSD nu au participat la ședință în ciuda faptului că există o hotărâre judecătorească potrivit căreia Consiliul Local Mangalia nu se dizolvă.
La ședința de ieri au participat 13 consilieri din partea FD, PC, PD-L, PNL și PRM, care au aprobat cele două proiecte înscrise pe ordinea de zi.
"Cu un astfel de primar, Mangalia nu are șanse să mai trăiască în următorii trei ani", a mai precizat Oleniuc. "Suntem acuzați de cetățeni că nu am declanșat acest referendum mai devreme. Noi am prelungit termenul pentru demararea acestei acțiuni, așteptând ca primarul să respecte acest Consiliu Local. Dar acest lucru nu s-a întâmplat", a adăugat el.
Potrivit legii administrației publice locale, mandatul primarului poate înceta ca urmare a rezultatului unui referendum local care are ca obiect demiterea edilului. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot.
Potrivit lui Oleniuc, mangalioții au nevoie de aproximativ 8.000 de semnături pentru a putea trimite cererea prefectului. De asemenea, potrivit legii, nu există un termen limită pentru strângerea semnăturilor. Viorel Oleniuc a mai menționat că există în prezent, în Parlament, un proiect de lege pentru modificarea Legii 215/2001, a administrației publice locale, existând posibilitatea ca numărul semnăturilor necesar declanșării referendumului să fie micșorat.
Viorel Oleniuc a mai anunțat că, începând de astăzi, cetățenii vor fi informați în legătură cu punctele unde pot găsi formularele de completat. "În acest moment, formularele se găsesc la sediile partidelor care au fost de acord cu acest referendum. Însă de mâine (n.r.-astăzi), vom iniția campanii de informare a cetățenilor privind desfășurarea acestui referendum", a explicat liberalul.
Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele și prenumele, data și locul nașterii, seria și numărul buletinului sau ale cărții de identitate și semnătura olografă ale cetățenilor care au solicitat organizarea referendumului.
În conformitate cu prevederile Legii 215/2001, referendumul este valabil dacă se prezintă la urne cel puțin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot. Mai mult, mandatul primarului încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate.
Referendumul local este organizat, în condițiile legii, de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al Consiliului Local și al Consiliului Județean și un judecător de la judecătoria în a cărei jurisdicție se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Totodată, secretarul comisiei este asigurat de instituția prefectului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7975 secunde