Consiliul Local Băneasa atacă hotărârea de desființare a spitalului

652
1 min citire
Conducerea PNL Constanța și trei consilieri locali liberali din cadrul Primăriei Băneasa au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că hotărârea de desființare a spitalului din oraș va fi atacată, astăzi, în contencios administrativ.
Potrivit declarațiilor președintelui PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, această hotărâre va fi atacată pe baza faptului că spitalul se află în posesia și administrația consiliului local, fapt ce face decizia de des-ființare nelegală.
De asemenea, liberalii au specificat faptul că CLM Băneasa se va întruni, mâine, într-o ședință de urgență, în care va fi discutată decizia de atacare a hotărârii Guver-namentale.
"I-am încurajat pe colegii noștri să atace în contencios administrativ această hotărâre, mâine, după ce se va convoca o ședință de urgență în care va fi discutat acest aspect", a declarat Dragomir.
Întrebați de ce nu își ia angajamentul consiliul local ca funcționarea spitalului să fie finanțată din bugetul primăriei, liberalii au specificat faptul că nu există destule fonduri în acest sens.
De altfel, potrivit declarațiilor consilierilor liberali, la momentul actual, au mai rămas 45 de persoane pe secția de boli psihice, care nu au fost încă transferate și de care consiliul local se ocupă. Cheltuielile pentru întreținerea acestor persoane se ridică până la 6.000 de lei pe săptămână.
În plus, conform spuselor lui Dragomir, primăriile din zona Băneasa au încercat, la un moment dat, o susținere comună din bugetele locale pentru ca spitalul să nu fie desființat, dar nu s-a putut găsi o formă legală de transfer al banilor.
"Toți primarii sunt de acord să contribuie, pentru că nimeni nu vrea ca singurul spital din zonă să fie desființat, însă, nu s-a găsit încă un cadru legal prin care să fie acordați acești bani", afirmă președintele PNL Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0338 secunde