Cum s-a majorat taxa de habitat

CONSTANȚA LUI MAZĂRE: Cine-i harnic și muncește, gunoiul altora plătește

3109
20
CONSTANȚA LUI MAZĂRE: Cine-i harnic și muncește, gunoiul altora plătește - majoraretaxeconstanta-1358850106.jpg

Articole de la același autor

Deși, în urmă cu o lună, aleșii locali deciseseră că taxele și impozitele locale nu vor fi majorate, ieri, aceștia s-au răzgândit și au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea taxei de habitat, mai pe înțelesul tuturor taxa pentru gunoi, care până acum era de 3 lei pe lună indiferent de persoană. 


"Situația este foarte strânsă, foarte grea în sensul în care previziunile pe care le avem pentru venituri la buget pe anul 2013, în cel mai bun și în cel mai fericit caz veniturile vor fi la fel ca în 2012, cu cheltuieli crescute. Vă dau un exemplu, cheltuielile de funcționare cu campusul social Henri Coandă, cu pasarela din Mamaia, cu parcarea de la Spitalul Județean, toate au crescut. Așadar, vom umbla la taxa de habitat care este mică în comparație cu ce este prin țară", a afirmat Radu Mazăre. El a explicat că viitoarea taxă de habitat va fi achitată de constănțeni în funcție de venituri, astfel cei cu venituri mici vor plăti tot trei lei în timp ce pentru persoanele cu veniturile mai mari va ajunge la 10 lei.


"De fapt, gunoiul costă 10 lei de persoană pe lună, dar până acum era subvenționat. Taxa a fost de trei lei deoarece primăria plătea diferența. Sunt mai multe motive pentru care taxa de gunoi costă 10 lei. Una pentru că groapa de gunoi e la 20 kilometri de oraș ceea ce crește costurile, iar în al doilea rând, vara sunt foarte mulți care sunt cazați în Constanța și știm că produc gunoi și nu plătesc. Și atunci, trebuie să ridicăm parțial subvenția pentru această taxă de gunoi și va fi pe tranșe. Taxa de gunoi va fi încasată oarecum pe același sistem ca subvenția de la căldură. Pentru cei cu venituri foarte mici, păstram subvenția, pentru cei cu venituri mari nu mai putem și nu mai are sens să subvenționăm", a afirmat Mazăre.


Consilierii PP-DD, mucles în fața primarului


În acest context, ședința de Consiliu Local de ieri nu a fost lipsită de schimburile de replici. Deși parteneri în USL, liberala Ana Marcu a avut curaj și l-a înfruntat pe primarul Radu Mazăre. Atât ea cât și colegul său, consilierul local Radu Matei au susținut că nu este normal ceea ce se întâmplă. 


"Nu este normal ca unii să plătească mai mult și alții mai puțin. Ar trebui să plătească toți doar trei lei. În decembrie am spus că nu vom mări taxele și acum venim cu modificări. Eu doresc onestitate și consecvență și taxa de habitat să rămână la trei lei ca până acum pentru toată lumea, așa cum am promis în decembrie", a spus liberala Ana Marcu. Un cuvânt de spus au avut și consilierii locali de la PDL. Astfel, atât Sorina Tușa cât și Iustin Fabian Roman au semnalat existența unor discrepanțe în proiectul de hotărâre.


"Cuantumul venitului lunar net pe membru de familie se stabilește pe baza declarațiilor depuse anual, odată cu cererea pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței pentru sezonul rece. Mai mult ca sigur există persoane care nu au făcut cereri pentru ajutorul la încălzire și, atunci acest lucru ar trebui remediat", a spus Sorina Tușa. În cele din urmă, s-a stabilit ca toate problemele care vor apărea pe parcurs să fie remediate în următoarea ședință de Consiliu Local. 


Cu toate acestea, până atunci, consilierii au aprobat proiectul de hotărâre privind majorarea taxei pentru gunoi. Consecvenți în deciziile luate, consilierii liberali Ana Marcu și Radu Matei, dar și democrat-liberalii Sorina Tușa și Iustin Roman Fabian s-au abținut să voteze acest proiect de hotărâre.


În schimb, deși în campania electorală cei de la Partidul Poporului-Dan Diaconescu promiteau că vor scăpa oamenii de biruri, în ședința de ieri consilierii locali care reprezintă PP-DD au fost de acord cu majorarea acestei taxe și nu au avut niciun cuvânt de spus în fața primarului Radu Mazăre pe care n-au avut curajul să-l înfrunte. În aceste condiții, taxa de habitat a fost majorată în funcție de veniturile realizate pe membru de familie, existând în acest sens mai multe tranșe. 


În consecință, cei care realizează venituri cuprinse între 0 și 310 lei pe membru de familie vor plăti în continuare trei lei pe lună de persoană, cei cu venituri de la 311 la 540 lei pe membru de familie vor plăti patru lei pe lună, cei cu venituri de la 541 la 900 lei pe membru de familie vor plăti cinci lei. Totodată, cei care realizează venituri cuprinse între 901 lei și 1.300 lei vor plăti opt lei iar cei cu venituri de peste 1.300 lei pe membru de familie vor plăti 10 lei. Cu alte cuvinte, la fel ca și în alte cazuri, cu cât ești mai muncitor și câștigi mai mult, cu atât vei plăti și pentru alții.


Comentează știrea

20 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Geo
22 ianuarie 2013
Mazăre plătește această taxă?

Tot timpul declară că nu are casă, deci el nu plătește această taxă. Mărește intenționat taxele și impozitele ca să aibă din ce da subvenții. Așa se întimplă si la căldură cît și la taxele locale. Noi, plătitorii de taxe subvenționăm toate mofturile lui și nu beneficiem de nimic.

Orasul lu` Olae
22 ianuarie 2013
Asta ati vrut, asta va da

Traim in orasul lui Olae! "cu cât ești mai muncitor și câștigi mai mult, cu atât vei plăti și pentru alții." adica stai prostule la munca de la 6 pana la 18 ca sa platesti si pentru leprele bautoare de mai mult de 2 L de lichide zilnic ca sa aiba ce bea si inainte de culcare. Adunati fraierilor ajutoare si pentru cei cu Iphone-uri si fiti fara de griji ca voi oricum iesiti cu datorii din iarna la intretinere, ca de, daca castigi mai bine nu ai subventie. Stai magare si trage la caruta ca inca poti pentru scursurile societatii!!

Constantean
22 ianuarie 2013
Jos cu hotii!

Mazare si clica lui sunt doar o mafie - se pot folosi si alte cuvinte dar mafie este potrivit. Mafiotii și hotii sunt mult mai putini decat oamenii cinstiti. Pot sa fie dati jos , nu sunt de neatins. Este important sa ne mobilizam si sa schimbam toata aceasta clasă politică coruptă. Nu sunt vesnici! Sunt muritori ca toti oamenii!

Cititor
22 ianuarie 2013
Mazare sa fie judecat!

Mazare a fost protejat de Băsescu ce i-a făcut dosare la DNA doar ca să-i spele furturile! Ce a făacut DNA în atatia ani cu dosarele lui Mazăre? Nimic! Poporul îl va aduce pe Mazăre si clica lui de hoti în fata justitiei!

popescu ion
22 ianuarie 2013
taxe

Degeaba va plangeti,important este si sa faceti ceva.Majorarea acestei taxe in functie de venituri este din start aberanta si discriminatorie,oameniii cu venituri mai mari nu produc mai mult gunoi decat cei cu venituri mai mici.Insa in disperarea lor de a strange sume mai mari la buget(pentru a acoperi diversele subventii mascate:ajutoare in alimente,caldurica,etc)necesare mituirii cetatenilor aducatori de voturi mazariste,alesii nu se impiedica de aceste argumente.Asa ca indemn cetatenii acestei urbe, platitori de taxe majorate ,la nesupunere civica,adica mai pe romaneste sa refuze plata acstei taxe si sa actioneze primaria si consiliul judetean in instanta.Stima!

admirator
22 ianuarie 2013
asta-i PZD si Mazare!

demagogie la foc automat... Dar de ce nu face o groapa de gunoi mai aproape? ecologica? de ce sa platim noi gunoiul turistilor? iar dam bani pentru patronii de hotel (printre care si el?) In plus, Popescu Ion are dreptate. Taxa de gunoi se plateste dupa cat gunoi produci, nu dupa cati bani ai. Este o hotarire neconstitutionala, caci incalca egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii. Discrimineaza pe cei cu venituri mari. Partidele din opozitie ar trebui sa actioneze in justitie legea. Domnul prefect ar trebui sa o opreasca, pina cand CCR se va pronunta.

Povestitor
22 ianuarie 2013
Cine-i harnic si munceste

Taxa ar trebui sa fie la fel pentru toata lumea scumpa sau ieftina ,dar lasandu-le mai multi banii unora in buzunar le mai ramane pentru ceva prafuri .da-ti mai multe poze cu slugile care voteaza la comanda sa-i vada toata lumea pe papagalii astia pusi pe capatuiala care au distrus orasul si isi bat joc de constanteni Care ii cunoaste-ti aratati-le. obrazul .

admirator
22 ianuarie 2013
in fapt, e furt pe fata

marii producatori de gunoi sunt hotelierii, restaurantele, fabricile, crescatorii de animale, vanzatorii din piete etc. Nu cei care locuiesc in apartamente. O familie normala (3-4 persoane) la bloc, produce 2-3 galeti de gunoi menajer pe saptamina. Cel mult. Pentru 10 galeti pe luna sa platesti 10 lei/persoana... ridicol. Restul e produs de altii. Pai aia altii sa fie identificati si taxati! Nu cetatenii normali. Pe linga observatia anterioara. (postarea 6). Legi facute dupa ureche, de niste nebuni. Demagogi ordinari lipsiti de profesionalism... Daca constantenii sunt "vita muta/ma priveste si m'asculta/n'are gura sa raspunda"... si nu vin la vot, asa merita sa fie tratati!

NVT
22 ianuarie 2013
NVT

DACA CEI DE LA GUVERN NU SE SINCHISESC SA MAREASCA PENSIILE, MI SE PARE NORMAL SA FIE SUBVENTIONATE UNELE CHELTUIELI.. NORMAL AR FI SA SE PLATEASCA IN FUNCTIE DE NUMARUL MEMRBILOR DE FAMILE.. LA FEL CA SI IN TARILE DIN VEST....

admirator
22 ianuarie 2013
@NTV

In vest, gunoiul menajer nu se confunda cu gunoiul agentilor economici. Si nici cu gunoiul turistilor...

20 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Marţi, 22 Ianuarie 2013
Stire din Politică-Administrație : Când a mințit Mazăre?
Sâmbătă, 19 Ianuarie 2013
Stire din Social : Mazăre vrea să tripleze taxa de habitat
Pagina a fost generata in 0.4413 secunde