Constanța este, începând de vineri, fericita "posesoare" a unui acord de înfrățire cu orașul Busan din Coreea. Documentele au fost semnate la sediul Primăriei Constanța, în prezența oficialilor coreeni și a lui Petrică Munteanu, directorul Direcției Relații Internaționale și Organizare Evenimente din Primărie, dar și a… distinsului purtător de cuvânt al instituției, Liviu Tramudana.
Obiectivul acestei noi înfrățiri - ca și cum Constanța nu ar fi fost deja soră sau frate de cruce cu peste zece localități de pretutindeni (din Finlanda, Italia, Ucraina, Rusia, China), lucru care nu a adus vreun beneficiu notabil constănțenilor - este, potrivit acordului, promovarea de "schimburi reciproce și relații de cooperare, bazate pe convingerea că ambele orașe, ca orașe port, prezintă un mare număr de similitudini care vor face ca schimburile și cooperarea între ele să fie benefice și de dorit pentru ambele părți". Așadar, schimb și cooperare, ca să ne înțelegem!
"Să facem lucruri frumoase împreună" și "să facem lucruri profitabile pentru ambele părți". Așa a sunat dezideratul lui Petrică Munteanu la al "țâșpelea" parteneriat al municipalității. Nu s-a discutat nimic concret: nu tu o investiție într-un domeniu anume, nu tu un schimb de experiență…Rien de rien!
Știți câți ani au trecut de la Festivalul orașelor înfrățite de la Constanța? Șapte ani. Șapte! Dar de semnat, administrația constănțeană semnează, în continuare, acorduri de înfrățire.