Reprezentanții AUR Constanța au continuat, în municipiul Constanța, campania „AUR te aude”, inițiativă prin care își propun să intre în dialog direct cu cetățenii și să afle problemele cu care aceștia se confruntă.
Potrivit organizației, cea de-a doua zi a campaniei a adus numeroase discuții cu locuitorii orașului, care și-au exprimat nemulțumirile, așteptările și speranțele legate de viitor. Printre temele abordate s-au numărat nevoia unei administrații mai eficiente, apropierea statului de cetățean și respectarea valorilor și identității naționale.
„A doua zi a campaniei «AUR te aude» în municipiul Constanța ne confirmă un lucru simplu: românii vor să fie ascultați. Pe parcursul zilei, am discutat cu numeroși cetățeni, iar reacțiile primite au fost favorabile. Oamenii ne-au împărtășit problemele, nemulțumirile și speranțele lor pentru viitor", au transmis reprezentanții AUR Constanța.
Aceștia au precizat că acțiunea nu se limitează la distribuirea de materiale informative, ci urmărește consolidarea dialogului dintre cetățeni și cei care îi reprezintă.
„Campania noastră nu este doar despre distribuirea unor materiale informative. Este despre dialog, despre ascultare și despre construirea unei legături directe între cetățeni și cei care îi reprezintă", au mai transmis reprezentanții formațiunii.
Organizația AUR Constanța anunță că va continua să fie prezentă în mijlocul cetățenilor pe parcursul verii, considerând că schimbarea începe prin implicare și prin exprimarea directă a problemelor existente.
Totodată, reprezentanții partidului au mulțumit constănțenilor care s-au oprit pentru a discuta cu ei și au precizat că îi așteaptă, în zilele următoare, la cortul AUR, după obținerea aprobărilor necesare.