Constănțenii pot vota cu actele de identitate expirate în perioada 1 martie – 6 decembrie

173
Constănțenii pot vota cu actele de identitate expirate în perioada 1 martie – 6 decembrie - constanteniipotvota-1606916501.jpg


Direcția Locală de Evidență Persoane din cadrul Primăriei Municipiului Constanța anunță că persoanele care nu ajung să-și preschimbe actele de identitate în această perioadă și ale căror documente au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie își pot exercita dreptul de vot în baza acestora. Documentele sunt valabile, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central.


Premergător scrutinului care va avea loc în data de 6 decembrie, Serviciul Evidența Persoanelor are program special în zilele de 5 și 6 decembrie. Astfel, sâmbătă, 5 decembrie, se vor primi și elibera documente între orele 8.00 şi 16.00. Duminică, 6 decembrie, ghișeele vor funcționa în intervalul orar 7.00 şi 21.00. Între orele 7.00 și 18.00 se vor soluționa atât cărți de identitate, cărți de identitate provizorii, cât și vize de reședință, între orele 18.00 și 20.00 se vor depune documente doar pentru cărți de identitate provizorii și viză de reședință, iar, între orele 20.00 și 21.00 programul va fi doar pentru eliberarea documentelor de identitate. De altfel, acte de identitate vor fi eliberate pe tot parcursul zilei.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.338 secunde