Copiii cu dizabilități din Cernavodă, tratați prin terapia cu măgăruși

117
1 min citire
Copiii cu dizabilități din Cernavodă, tratați prin terapia cu măgăruși - terapiecumagarusi2-1447946750.jpg
Centrul de Terapie si Asistență Educațională (CTAE) și Asociația "Save the Dogs and other Animals", au prezentat, astăzi, rezultatele proiectului "Onoterapie 2015". La întâlnirea cu tema "Rezultate Onoterapie 2015" au participat oficiali ai administrației publice locale, medici specialiști, părinți, jurnaliști, dar și reprezentanți ai asociațiilor colaboratoare.
Programul a fost inițiat în urmă cu cinci luni, de către Primăria Cernavodă și Asociația "Save the dogs", cu scopul de a sprijini copiii cu dizabilități din Cernavodă, dar și din localitățile limitrofe. În această perioadă, peste 18 copii, eligibili acestui tip de terapie, au petrecut timp săptămânal alături de măgărușii de la adăpostul de animale de la Hinog, asistați de specialiștii Centrul de Terapie si Asistență Educațională.
Practic, în urma acestei terapii, copiii cu diagnostice severe (paralizie cerebrală, tetrapareză spastică, tulburare de spectru autist) au început să vorbească, și-au îmbunătățit mobilitatea și au devenit stabili emoțional. Rezultatele excelente au fost confirmate și de părinții micilor pacienți, care susțin că aceste activități terapeutice au adus schimbări pozitive în viețile lor.
Programul a fost finanțat cu fonduri externe oferite de către: Fundația Paideia din Torino, Italia (6.000 Euro) și fundația "The Donkey Sanctuary" din Marea Britanie UK (2.000 Euro).
Mulțumiți că programul a dat rezultate, Primăria Cernavodă și Asociația "Save the dogs" și-au propus să continue proiectul de onoterapie și anul viitor, dar și să mărească numărul de beneficiari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0375 secunde