Victor Ponta:

"Cred că experimentul cu alegerile uninominale s-a epuizat"

93

Articole de la același autor

Premierul Victor Ponta a declarat că prin revenirea la sistemul de vot pe listă partidele vor avea ocazia să propună oameni de valoare, în condițiile în care în Parlament este nevoie de specialiști în mai multe domenii.

"Cred că experimentul cu acele așa-zise alegeri uninominale și-a epuizat ce avea de făcut și cred că acum partidele parlamentare vor avea ocazia să pună oameni de valoare pe listă, specialiști care poate n-au imagine, nu au capacitatea de a strânge voturi, dar de care ai nevoie în Parlament ca să ai oameni și la Comisia juridică, și la Transporturi, și la Economie. Eu m-am uitat pe sondaje și PSD a revenit înaintea PNL în București, dar și în țară, ceea ce înseamnă că, dincolo de acest scandal nesfârșit și de aceste strigăte și tărăboi non-stop, mare parte dintre oameni se uită la eficiența actului de guvernare și aici diferența între noi și PNL este uriașă, este de la cer la pământ", a spus Ponta.

Reamintim că, miercuri, plenul Camerei Deputaților a adoptat cu 273 de voturi "pentru", 8 abțineri și 10 voturi "împotrivă", proiectul de lege privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.

Propunerea legislativă prevede că senatorii și deputații se aleg prin scrutin de listă, potrivit principiului repartizării proporționale, norma de reprezentare pentru alegerea Senatului fiind de un senator la 168.000 de locuitori iar în cazul Camerei Deputaților, de un deputat la 73.000 de locuitori. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0294 secunde