Cumpănenii, gazde pentru o delegație de 30 de persoane din Turcia

236
< 1 min citire
Comuna Cumpăna este, în perioada 18 - 22 august, gazda unei delegații oficiale a administrației publice locale din Akcay, Turcia. Evenimentul vine ca urmare a înfrățirii de anul trecut dintre cele două localități.
Vizita delegației compuse din 30 de membri este parte a unui schimb de experiență culturală și educativă între cele două localități. Din ea fac parte consilieri locali, cadre didactice, inspectori școlari, dar și un grup de copii, aceștia din urmă fiind găzduiți de copiii din Cumpăna.
În timpul acestei vizite vor avea loc o serie de întâlniri cu reprezentanți ai administrației locale, ai etniei turce din comuna constănțeană, cu reprezentanți ai Consulatului Republicii Turcia la Constanța, precum și ai Muftiatului și Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
O întâlnire între membrii delegației turce cu reprezentanți ai administrației locale din Cumpăna a avut loc ieri, în sala mare a Căminului Cultural din localitate. Seara a fost marcată de acordurile ansamblului folcloric "Româncuța", în timp ce copiii de etnie turcă au susținut un moment artistic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0277 secunde