Premierul Emil Boc:

"Deficitul bugetar va fi sub 3% din PIB în anul 2012"

410
1 min citire
Ținta de deficit bugetar pentru anul 2012 va fi cu siguranță sub 3% din Produsul Intern Brut, aceasta urmând să fie stabilită, în perioada următoare, cu reprezentanții Comisiei Europene, a declarat, ieri, premierul Emil Boc.
"Deficitul bugetar rămâne sub control în 2011 și vom stabili împreună cu partenerii europeni, cu Comisia Europeană, în perioada imediat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012. Cu siguranță, va fi sub 3%, pentru că este un angajament al României în cadrul procedurii de deficit excesiv cu Comisia Europeană", a spus Boc, la un forum de afaceri.
El a subliniat importanța pe care o au pierderile companiilor de stat pentru deficitul bugetar. "Spun că e posibil să fie sub 3%, pentru că avem o problemă cu companiile de stat, un alt domeniu nereformat în ultimii 20 de ani, cu companii care au acumulat arierate. Orice datorie a companiei de stat în ultimă instanță înseamnă o pierdere în buzunarul cetățeanului pentru că, potrivit regulilor Uniunii Europene, orice companie care este finanțată cu peste 50% din bugetul de stat trece pe deficit. Și avem companii de stat care intră în această categorie", a precizat premierul.
Emil Boc a menționat că Guvernul face evaluări la companiile de stat, pentru a constata proporția de deficit bugetar afectată de acestea. De asemenea, premierul a spus că "veniturile bugetare în PIB sunt, în 2010, 33% și vor fi 33,6%, în 2011".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde