Demnitarilor le-ar putea fi interzis să folosească mașinile de serviciu în scop personal

342
< 1 min citire
Deputatul PNL Călin Potor va iniția o propunere legislativă prin care ar urma să li se interzică demnitarilor folosirea în scop personal a logisticii de serviciu.
"Voi iniția o propunere legislativă prin care să li se interzică demnitarilor statului, de la președinte și premier până la primarul celei mai mici comune a României, să dispună de mașinile din dotare pentru a merge la cumpărături, la plimbare și oriunde altundeva, atunci când nu se află în timpul programului legal de muncă", spune Călin Potor.
Deputatul liberal este convins că o astfel de propunere legislativă va fi susținută de parlamentarii tuturor partidelor, deoarece o lege menită să combată dezmățul bugetar ar fi un pas spre normalitate. Potor mai spune că, unii demnitari ai statului român profită nejustificat de avantajele pe care le presupune funcția ocupată, arătând că este anormal ca aceștia să își folosească poziția pentru a obține servicii în beneficiul familiei și al rudelor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0377 secunde