Deputatul Mihail Boldea, un avocat, un fost arbitru și alte 19 oameni sunt cercetați de DIICOT pentru înșelăciune, fals în înscrisuri și uz de fals, într-un caz privind terenuri ce erau indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale și apoi trecute în proprietatea membrilor grupării.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Galați au destructurat un grup infracțional organizat, constituit din 22 de persoane, dintre care un deputat în Parlament, un avocat din cadrul Baroului Galați și un fost arbitru al Curții de Arbitraj Galați, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals, se arată într-un comunicat de astăzi al DIICOT.
Procurorii DIICOT fac 14 percheziții domiciliare în municipiul Galați, în vederea identificării și ridicării de mijloace de probă.
La sediul DIICOT vor fi aduse 22 de persoane față de care urmează a fi dispuse măsurile legale, după finalizarea audierilor.
Potrivit procurorilor, membrii grupării identificau terenuri și imobile situate în zone centrale ale municipiului Galați, proprietatea Consiliului Local Galați sau a unor persoane fizice, o parte din imobile fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în cauze penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului.