Deputații au chiulit pentru a nu-i trimite în judecată pe Năstase și Mitrea

297
< 1 min citire
Camera Deputaților a votat în cazurile Năstase și Mitrea. Votul a fost declarat nul întrucât deputații nu au întrunit cvorumul.
Atât Adrian Năstase, cât și Miron Mitrea, sunt acuzați de infracțiuni de corupție comise pe când erau în Guvern. Năsase ca prim-ministru, iar Mitrea ca ministru al Transporturilor.
În dosarul Zambaccian, Năstase este acuzat de luare de mită, șantaj și trafic de influență. În perioada în care a condus guvernul, el ar fi primit de la Irina Jianu termopane, parchet, mobilier, un tavan fals de oțel și alte bunuri în valoare totală de aproximativ 400.000 euro. În schimbul acestor atenții, Năstase a numit-o și apoi a păstrat-o pe Irina Jianu la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții, în ministerul condus de Miron Mitrea.
Alături de Adrian Năstase este cercetată și soția lui, Dana Năstase, pentru complicitate la luare de mită.
În același dosar mai sunt acuzați Miron Mitrea, fost ministru al transporturilor și Ionel Păun, fost consul al României in China. Păun ar fi mijlocit transportul în țară, cu ocazia unei expoziții de mobilă, a unei părți din mobilierul chinezesc ce decorează imobilele lui Năstase din Zambaccian și de la Cornu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde