Deputații au votat pentru super-imunitatea judecătorilor CCR

97
Deputații au votat pentru super-imunitatea judecătorilor CCR - judecatoriiccrimunitate84173800-1527076095.jpg
Judecătorii CCR nu pot fi reținuți, arestați, percheziționați sau trimiși în judecată decât cu încuviințarea plenului Curții, la cererea procurorului general, a decis, miercuri, Camera Deputaților.


Deputații au adoptat, în acest sens, cu 171 de voturi ''pentru'', 91 ''împotrivă'' și 9 abțineri, mai multe amendamente la proiectul de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reexaminată ca urmare a deciziei Curții, eliminând din textul adoptat inițial prevederea potrivit căreia judecătorii Curții Constituționale nu pot fi urmăriți penal fără încuviințarea plenului Curții, scrie agerpres.ro. 


O altă modificare adoptată de deputați ca urmare a deciziei CCR prevede că, în caz de infracțiune flagrantă, procurorul general și nu ministrul Justiției, cum era inițial, trebuie să informeze de îndată președintele Curții Constituționale de faptul că judecătorii Curții sunt reținuți și supuși percheziției.

Deputații au abrogat prevederea inițială conform căreia judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Curții Constituționale, pentru un mandat complet de 9 ani.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9902 secunde