"Deputații trebuie să se implice în eurocampanie, dar și să legifereze, vom găsi soluție"

53

Articole de la același autor

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că sâmbătă începe oficial campania pentru PE și că trebuie să găsească un mix de program al Camerei pentru această perioadă deoarece deputații trebuie să se implice în campanie, dar și să legifereze. 


Zgonea a precizat că Biroul Permanent al Camerei a decis ca plenul să discute în această săptămână 200 de proiecte de lege care au rapoarte de respingere, fără vot final, și a apreciat că deputații vor veni la ședințe și va fi asigurat cvorumul.


"Pentru săptămâna aceasta, decizia liderii grupurilor politice este strict legată de dezbaterea proiectelor cu raport de respingere. Sunt vreo 200 de proiecte. Vom începe astăzi și mâine aceste rapoarte, încercând să le finalizăm. Mâine nu vom avea vot final și vom încerca să discutăm și programul pentru următoarele săptămâni, cel puțin calupul pentru următoarele 2 săptămâni. Vă reamintesc că sâmbătă începe oficial campania electorală pentru alegerile europarlamentare, este cea de-a treia campanie pentru România, după 2007 și 2009. Toate partidele și toți parlamentarii sunt implicați în această campanie electorală, va trebui să găsim soluția așa încât procesul legislativ să nu sufere", a afirmat Zgonea, citat de Mediafax.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4833 secunde