Deputatul liberal Mihai Tararache, interpelare pe tema cheltuielilor făcute de ANAF

125
Deputatul liberal Mihai Tararache, interpelare pe tema cheltuielilor făcute de ANAF - mihaitararache9-1432563806.jpg

Articole de la același autor

Deputatul constănțean Mihai Tararache, de la PNL, i-a adresat o interpelare ministrului Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, tema fiind "cheltuielile inutile ale ANAF".

"De mai mulți ani de zile, ANAF insistă să aplice o măsură nu doar complet inutilă, dar și ineficientă din punct de vedere financiar. Este vorba de măsura prin care ANAF aduce la cunoștință contribuabililor că au de plătit taxe sau impozite de doar câțiva lei. Măsura este ilară pentru toți oamenii care se află în această situație dar, la un calcul simplu, se poate dovedi și o măsură care pierde banii statului, în loc să-i aducă, pentru că de cele mai multe ori, transportul unei asemenea notificări costă mai mult decât taxa pe care o are de plătit contribuabilul", a spus Mihai Tararache.

În acest context, el l-a întrebat pe ministrul Eugen Orlando Teodorovici care este eficiența notificărilor de plată pentru câțiva lei și câți bani se cheltuiesc lunar/ semestrial/ anual pentru aceste notificări ineficiente. Totodată, parlamentarul l-a interepelat dacă s-a făcut un calcul comparativ costuri/încasări pentru aceste notificări și dacă s-a luat în calcul notificarea doar de la o anumită sumă în sus, către contribuabili. La final, deputatul constănțean l-a întrebat și dacă a luat la cunoștință problema și a căutat soluții pentru a o rezolva. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.8014 secunde