Deputatul Matei Brătianu, la răscruce de drumuri

759
Deputatul Matei Brătianu, la răscruce de drumuri - mateibratianu58635-1309097996.jpg

Articole de la același autor

Deputatul Colegiului 7 din Constanța, Matei Brătianu,

va trebui să aleagă, în scurt timp, dacă dorește să rămână în continuare parlamentar PSD sau va renunța

la această calitate în schimbul celei de sindicalist-șef.

În urmă cu câteva zile, Camera Depu-taților a adoptat, cu 168 de voturi "pentru", 119 voturi "împotrivă" și trei abțineri, un proiect de lege inițiat de zece senatori PDL care prevede incompatibilitatea parlamentarilor cu funcțiile de condu-cere din federațiile și confederațiile sindicale.

Proiectul prevede incompatibilitatea unui membru al Parlamentului cu func-țiile de președinte, vicepreședinte, secre-tar și trezorier al federațiilor și confe-derațiilor sindicale. Camera Deputaților este for decizional la acest proiect de lege.

Dintre parlamentarii constănțeni, deputatul PSD Matei Brătianu este singurul care se află în situația de a alege, deoarece el are dublă calitate. Mai exact, potrivit declarației de interese depuse la data de 15 iunie 2011, deputatul Matei Brătianu este membru în Blocul Național Sindical, președinte al Federației Sindicatelor din Poștă și Comunicații (FSPC) și președinte al Sindicatului "Satul Românesc".

Dacă ar fi să ne luăm după declarația de avere depusă la data de 15 iunie 2011, Matei Brătianu a câștigat în cursul anului trecut suma de 52.261 lei, în cali-tate de deputat, și 11.904 lei, în calitate de președinte al Federației Sindicatelor din Poștă și Comunicații. Cu alte cuvinte, Brătianu a câștigat mult mai bine ca parla-mentar decât în calitate de sindicalist.

Până la acest moment, parlamentarul nu și-a făcut publică decizia vizavi de noile reglementări, însă, în momentul în care acest proiect a fost votat, el s-a opus cu îndârjire.

Rămâne de văzut dacă Matei Brătianu va renunța la calitatea de parlamentar sau la cea de sindicalist-șef.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Luni, 27 Iunie 2011
Stire din Politică-Administrație : Poante de mahala
Sâmbătă, 25 Iunie 2011
Stire din Politică-Administrație : Consilierii județeni, datori vânduți
Pagina a fost generata in 1.4926 secunde