Deputatul PSD Eduard Martin sfidează criza cu noi investiții

610
Deputatul PSD Eduard Martin sfidează criza cu noi investiții - bb520e32aec32a095119727086d441a1.jpg
Criza nu prea i-a afectat pe pesediști. Asemenea primarului Radu Mazăre, colegul său de partid, deputatul Eduard Martin, a mai făcut și el "mici" investiții în partea a doua a anului 2009 și în 2010. Astfel că, parlamentarul a achiziționat în 2010 două loturi de teren intravilan în Constanța, de 23 mp, respectiv 11 mp. Tot în 2010, parlamentarul și-a achiziționat de la Martin Monica Maria și un apartament de aproximativ 152 mp și acesta tot în municipiul Constanța.
Și la capitolul autovehicule / autoturisme, Martin a sfidat criza. El și-a achiziționat în 2009 un Jeep Wrangler, iar în 2010 a plusat cu o motocicletă Kawasaki.
Cât privește veniturile încasate anul trecut, potrivit declarației de avere depuse de parlamentarul constănțean pe 20 octombrie 2010, situația se prezintă astfel: din funcția de consilier la două firme, Martin a încasat aproximativ 56.000 lei, iar din indemnizația de deputat, social-democratul a încasat puțin peste 57.000 lei.
Martin a avut venituri și din investiții, potrivit ultimei declarații de avere depuse la 20 octombrie, astfel că din dividende a încasat aproximativ 930.000 lei, în timp ce din restituiri aproximativ 350.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 27 Noiembrie 2010
Stire din Politică-Administrație : Și ei au fost parlamentarii noștri
Pagina a fost generata in 1.7575 secunde