Primăria Constanța informează că elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru „Zona Centrală a municipiului Constanța”, inițiat de UAT Municipiul Constanța, a intrat în etapa de consultare publică, proces care se va derula până la data de 29 august 2025.
În acest context are loc în aceste momente o dezbatere publică în Sala Remus Opreanu din cadrul Palatului Administrativ.
La dezbatere sunt prezenți Dan Leu, arhitectul șef al municipiului Constanța, George Mandila, presedintele OMD Constanța, dar și alte persoane interesate de subiect.
La ședință este prezentă și arhitecta Mihaela Pușnava, reprezentanta firmei care a elaborat PUZ-ul. În aceste momente ea face o prezentare a PUZ-ului în care explică, în termeni tehnici, pașii care au fost și vor fi făcuți în continuare pentru ca PUZ-ul să intre în vigoare.
În sală este prezent și consilierul local USR din Constanța, Florin Cocargeanu.
Tot la această ședință este prezent Ciprian Mustacă, din partea Asociației Palazu Mare, dar și avocata Mirela Doicescu.
Dezbaterea a fost deschisă de arhitect Mihaela Pușnava, de la Agorapolis, care a prezentat suprafața vizată de PUZ Zona Centrală și obiectivele acestuia.
De asemenea, arhitecta a precizat, pe parcursul expunerii, că zona nu permite crearea a sute de locuri de parcare.
"Sunt sigură că sunt colegi de-ai noștri arhitecți care apreciază abordarea noastră din PUZ Zona Centrală ca fiind excesiv de conservatoare, la fel cum sunt sigură că sunt colegi de-ai noștri arhitecți care apreciază abordarea noastră ca fiind excesiv de progresistă. Noi am încercat să răspundem prin abordarea noastră nevoii de a transforma Constanța într-un oraș port care-și celebrează patrimoniul", a declarat Mihaela Pușnava.
„Vreau să vă întreb dacă nu cumva v-ați gândit să țineți cont de principiul prevăzut prin Constituție – acela de a respecta dreptul la proprietate. Pentru că eu sunt proprietar pe unul dintre terenurile vizate de măsuri de utilitate publică și nu am văzut să scrie pe nicăieri nimic de exproprieri. Deci, v-ați gândit la acest principiu?", a spus un cetățean prezent astăzi la dezbatere.
De asemenea, cetățeanul a vorbit și despre faptul că, deși se spune că PUZ Zona Centrală va fi corelat cu viitorul Plan Urbanistic Generală, până la elaborarea unui nou PUG este valabil cel în vigoare.