Răfuielile politice, tensiunile din perioada dinaintea alegerilor și mai vechile antipatii dintre gașca liberalilor secondați de social-democrați și cea a democraților par să pună în continuare paie pe foc în scandalul de la Năvodari. Amenințările cu procese nu se mai termină, frustrările mai vechi își spun cuvântul și totul în detrimentul năvodărenilor.
Ședința extraordinară a Consiliului Local, organizată luni seara, a reprezentat o mare înfrângere pentru primarul Tudorel Calapod. Edilul a venit la ședință cu propriul proiect de buget, însă a plecat cu varianta social-democrată-liberală. În fața frontului PNL – PSD, Calapod nu și-a putut trece bugetul, proiectul de hotărâre fiind modificat și adaptat după chipul și necesitățile electorale ale lui Matei, Chelaru și compania.
Calapod acuză majoritatea CL, formată din consilieri PNL și PSD, că a dat dovadă de inconștiență în propunerea amendamentelor aduse luni seara bugetului. "Prin faptul că au sistat finanțarea mai multor proiecte importante pentru locuitori, precum programul de asfaltare, tărăgănat încă din vara anului trecut, a celui de iluminat public, precum și modernizarea a zece străzi din zona Ciocârliei, consilierii PNL - PSD au demonstrat o lipsă de responsabilitate și o inconștiență care nu au, practic, nicio legătură cu oamenii".
Edilul a precizat, de asemenea, că intenționează ca, în următoarea ședință de CL, să renunțe la câteva dintre proiectele "mai puțin importante", în schimbul lor cerând aleșilor PSD și PNL să revină la programul de asfaltare a orașului.
Calapod spune că social democrații și liberalii s-au opus bugetului în varianta inițială "din răutate" și din motive electorale. "Nu vor altceva decât menținerea unei nemulțumiri în rândul locuitorilor", susține primarul.
Primarul povestește că pesediștii și liberalii se tem să continue programul de asfaltare ca nu cumva lumea, în prag de campanie electorală, să îi atribuie lui aceste realizări: "Le-am spus că, dacă tot au puterea acum, ar putea să finanțeze proiectul, care este extrem de important pentru năvodăreni. Refuză să facă acest lucru dintr-o motivație fără suport real, le e frică că lumea va spune că tot Calapod a făcut, că tot a lui a fost ideea. Cred că, în definitiv, e mai puțin important ce vor spune până la urmă oamenii, atâta vreme cât lor li s-ar rezolva una dintre cele mai importante probleme. Iar dacă chiar țin neapărat, consilierii PNL și PSD au televiziuni și ziare unde pot face cunoscut că ei au finalizat proiectul", a explicat Tudorel Calapod.