DNA retrimite în judecată dosarul în care sunt vizați Elena Udrea și Dan Andronic

148
DNA retrimite în judecată dosarul în care sunt vizați Elena Udrea și Dan Andronic - elenaudrea-1561384968.jpg
​DNA a anunțat luni retrimiterea în judecată a fostului ministru Elena Udrea și a lui Dan Andronic. În luna martie, instanța supremă a decis să restituie la DNA pentru readministrarea probelor dosarul în care Elena Udrea - aflată în Costa Rica - a fost trimisă în judecată de procurorii anticorupție pentru trafic de influență și spălare a banilor, alături de Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.


DNA a anunțat că procurorii au dispus luni retrimiterea în judecată a fostului ministru Elena Udrea, pentru trafic de influență și spălare a banilor și a lui Dan Andronic, pentru mărturie mincinoasă.


Direcția Națională Anticorupție reamintește că în etapa de cameră preliminară judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au dispus , în 11 februarie, anularea unor probe (emailuri) și îndepărtarea lor de la dosar. În consecință, procurorii anticorupție au solicitat restituirea cauzei pentru readministrarea probelor anulate, lucru pe care l-au și făcut în contextul efectuării unei percheziții informatice, adaugă DNA.


În 4 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis restituirea la DNA a dosarului în care Elena Udrea a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Judecătorii au mai dispus atunci menținerea sechestrului pus pe averea Elenei Udrea. 


În 11 februarie, magistrații au dispus excluderea mai multor probe din dosar, respectiv emailurile trimise sau primite de Andronic și documentele stocate pe hard diskuri în legătură cu achiziționarea și administrarea SC Editura Evenimentul și Capital SRL. Tot atunci, judecătorii le-au pus în vedere procurorilor să spună dacă mențin trimiterea celor doi în judecată. 


În decembrie 2017, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a Elenei Udrea pentru trafic de influență și spălare a banilor și a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă. Dosarul se afla în faza de cameră preliminară la Curtea de Apel București, instanță care a decis, pe 1 octombrie 2018, începerea judecării pe fond, însă Elena Udrea și Dan Andronic au contestat decizia la Instanța supremă. 


Potrivit DNA, Elena Udrea este acuzată că a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-și exercita influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și Hidroelectrica în vederea menținerii, în condițiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie. 


"Din suma promisă, inculpata a primit, în noiembrie 2011, în scopul arătat, prin intermediari, 3.800.000 de dolari, dar și o creanță de 900.000 de euro; creanța reprezenta o sumă pe care o firmă a omului de afaceri o împrumutase unui terț și care era garantată cu părți sociale ale unei societăți comerciale care deținea două publicații", afirmau procurorii. 


Conform DNA, pentru a ascunde că era beneficiara reală a creanței de 900.000 euro, care i-ar fi conferit pe cale de consecință și puterea de a influența activitatea societății cu activitate media, Udrea a preluat această creanță de la firma controlată de omul de afaceri prin interpunerea unei alte firme paravan, aparținând unei cunoștințe. 


În cazul lui Dan Andronic, DNA menționează că, atunci când a fost audiat ca martor, a făcut afirmații mincinoase cu privire la aspectele esențiale ale cauzei. 


"De exemplu, Dan Cătălin Andronic a declarat mincinos că nu a avut cunoștință de împrejurarea că Elena Gabriela Udrea este beneficiara reală a creanței amintite, care i-ar fi permis acesteia să controleze societatea media, să dobândească părți sociale, să se implice în politica editorială a unui cotidian deținut de această societate; că îi comunica Elenei Udrea date privind situația financiară a cotidianului deținut de societatea media și indicatori de performanță, doar pentru a se lăuda, pentru a o încunoștiința că publicației îi 'merge bine'; că nu i-a cerut Elenei Udrea acordul pentru a publica anumite articole, ci doar s-a consultat cu aceasta pentru a 'verifica veridicitatea' informațiilor obținute", mai spunea DNA.


Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită și abuz în serviciu, însă ea a părăsit România, aflându-se în prezent în Costa Rica.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5697 secunde