Doar un parlamentar constănțean va fi prezent la alegerile de sâmbătă, de la PDL Constanța

1614
Doar un parlamentar constănțean va fi prezent la alegerile de sâmbătă, de la PDL Constanța - c58b3602bbcd6ed3b777d13c5a215d23.jpg
În urma alegerilor din data de 12 martie, cei peste 700 de delegați la Consiliul de Coordonare Județean al PDL Constanța au decis cine le va fi șeful în următorii patru ani.
După două tururi de alegeri, Christian Gigi Chiru a fost desemnat președinte al Organizației Județene a PDL Constanța. Alegerile au continuat cu votarea prim-vicepreședinților, a secretarului general și a celor adjuncți, însă, după aproximativ 15 ore, nu a mai fost cvorum, astfel că ele vor continua și sâmbăta aceasta.
Mai exact, noul președinte al PDL Constanța, Christian Gigi Chiru, a convocat pentru sâm-bătă, începând cu ora 10.00, Consiliul de Coordonare Județean. În cadrul întâlnirii, vor fi aleși cei trei prim-vicepreședinți din cei patru candidați care au intrat în turul doi, cei 10 vicepreședinți și secretarul executiv, dar și șefii comisiilor de specialitate.
În altă ordine de idei, dacă pe 12 martie sala a fost plină cu delegați, nu se știe cu exactitate dacă acest lucru se va întâmpla și pe 19 martie. Și asta pentru că, în cadrul unei ședințe de zilele trecute, s-a luat decizia că listele cu delegați nu pot fi modificate. Mai exact, unii democrat-liberali aveau deja stabilit un alt program pentru data de 19 martie și de aceea nu vor putea fi prezenți, dar nu vor putea fi nici înlocuiți de alți colegi de partid.
Pe de altă parte, sâmbăta trecută, când interesul era maxim pentru cine va conduce PDL Constanța în următorii patru ani, toți cei patru parlamentari PDL de Constanța au fost prezenți în sală. În schimb, pe data de 19 martie, lucrurile nu vor mai sta la fel, doar un singur parlamentar urmând să fie prezent la alegerile de la Casa de Cultură din Constanța.
Concret, este vorba despre deputatul Constantin Chirilă, care, de altfel, are interesul de a fi prezent în sală, deoarece va merge în turul doi pentru obținerea funcției de prim-vicepreședinte.
Așadar, nu vor fi prezenți senatorul Mircea Banias și deputații Maria Stavrositu și Zanfir Iorguș.
"Sunt deja la Moscova, deoarece fac parte din delegația României la Comisia Marea-Neagră. Nu voi putea fi prezent, sâmbătă, la alegerile de la județ, însă vor fi prezenți oamenii din Colegiul pe care îl reprezint", a spus deputatul Zanfir Iorguș.
Nici deputatul Maria Stavrositu nu se va afla în țară la momentul alegerilor de sâmbătă, deoarece este plecată la Paris. Ea participă la o ședință a Consiliului Europei, unde va avea și o intervenție și se va întoarce în țară sâmbătă seara.
În altă ordine de idei, și senatorul Mircea Banias va fi absent de la alegeri.
"Nu voi fi în Constanța. Nu cred că este important să spun unde mă voi afla", a declarat Mircea Banias, pentru "Cuget Liber".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2489 secunde