Două miliarde din banii publici, folosite în scop electoral

409
3 min citire
Trei mici la farfurie, un pahar de suc sau de bere și o chiflă, toate acestea garnisite cu muzică. În top, "Jaga-Jaga", melodia care i-a încins bine, ieri, în Parcul Tăbă-cărie, pe votanții trecuți demult de prima tinerețe, care, în prezent, își petrec orele de răgaz în cluburile ridicate de actualul edil, Radu Mazăre.
Oficial, Primăria Constanța a organizat ieri în toate parcurile unde se găsesc cluburi ale pensionarilor, "1 Mai muncitoresc". Neoficial, acțiunile au împrăștiat un puternic damf de campanie elec-torală, mai penetrant decât mirosul mititeilor sfârâind pe grătare. Mazăre, braț la braț cu actualul președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, însoțiți de consilieri locali și județeni, directori din primărie și din consiliul județean, deputatul Eduard Martin, viceprimarul Gabi Stan (cu vizibile urme pe față de la vărsatul de vânt), iar lista celor care au profitat de ziua de ieri pentru a se face cunoscuți ar mai putea continua... Nota electorală a fost dată în primul rând de prezența masivă la acțiunile de ieri a noilor intrați pe listele pentru consiliul local municipal și cel județean, proaspeții candidați fiind introduși deja în mecanismul electoral. Apoi, prezența lui Nicușor Constantinescu alături de Mazăre nu a fost nici ea de neglijat. Dacă până acum nu a știut pe unde se află faimoasele cluburi ale pensionarilor, Nicușor Constantinescu le-a identificat ieri pe toate. Mai atent ca niciodată cu constănțenii, fie ei copii sau bunici, Constantinescu împărțea în stânga și în dreapta cărți de vizită: "Nicușor Constantinescu, președinte Consiliul Județean Constanța", o adresă și un număr de telefon ale instituției sus menționate erau informațiile pe care cu atâta dărnicie Nicușor, ajutat de o destoinică slugă, le punea în mâinile celor pe lângă care treceau. Cât despre replică… la orice doleanță, Constantinescu avea grijă să încheie: "Dar în județ ați fost să vedeți?".
În ceea ce-l privește pe Mazăre, edilul a făcut aceeași baie de mulțime cu care s-a obișnuit de ani buni și pe care o practică, în momente cheie, bine alese. A pupat toți puștii care i-au ieșit în cale, s-a fotografiat cu domnișoarele, le-a ascultat păsurile bătrânilor și îi chema la ordine pe directorii din primărie pentru a plasa deja cazul și… a ciocnit și un ou cu o pensionară care, la final, i-a spus: "câștigați și mandatul viitor", după ce a analizat rezultatul "sportului de Paști".
Edilul a fost și criticat: "să vă mai îngrășați puțin, domn’ primar, sunteți prea slab", i-a spus o pensionară, o alta a avut neinspirata inițiativă de a-i aminti de câinii vagabonzi, pentru a-și atrage apostrofările celor din jur: "domnul primar are altele mai importante decât câinii vagabonzi". Problema trotuarelor pare și ea a fi un subiect sensibil pentru edil, unul cu conotații "familiale" chiar: "știu, nu-mi mai spuneți de trotuare că mă omoară mama", le-a spus Mazăre pensionarilor care au ridicat această problemă.
Singura care i-a creat ceva probleme primarului Mazăre la preumblarea prin mulțime a fost recenta operație, "ușor, nu trageți de mine, că sunt operat", le spunea admiratorilor care se repezeau mai abitir în el, dar și forțele de ordine și slugoii din primărie care se tot gudurau pe lângă edil, făcând gard în jurul lui, spre disperarea oamenilor veniți să dea mâna cu primarul.
Deloc de neglijat este și faptul că, și de această dată, primarul și-a scos la înaintare fiul. Radu jr. a trebuit să îndure pupăturile, deloc puține, ale pensionarelor topite după tatăl lui.
În rest, neoficial, "1 Mai muncitoresc" organizat ieri de Primăria Constanța s-a prezentat astfel în cifre: 66.000 de porții pregătite în toate cele opt cluburi, iar cheltuielile pe fiecare club s-au ridicat la aproximativ 24.000 lei, în total peste două miliarde de lei vechi. Banii noștri, dar folosiți în scop electoral.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde