Liviu Dragnea:

"E posibil ca marți să apară tandemul președinte-premier"

116
1
1 min citire
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, întrebat despre negocierile din coaliția de guvernare privind nominalizarea unui viitor premier, că este posibil ca astăzi, la ședința de coaliție, să apară tandemul președinte-premier, el arătând că e posibil să apară, însă, și "alte lucruri".
"Mâine (marți - n.r.), va fi o discuție constructivă. E posibil să apară un tandem, e posibil să apară și alte lucruri, însă chiar cred că trebuie să fie o singură discuție. Victor Ponta nu poate sta numai în negocieri și discuții despre asta", a menționat Dragnea.
El a arătat, pe de altă parte, că discuția despre viitorul premier a fost anunțată de Victor Ponta, care "probabil are o strategie".
Premierul Victor Ponta a spus, duminică seară, că marți se va întâlni cu reprezentanții coaliției de guvernare, iar împreună vor anunța persoana sau persoanele care pot conduce un guvern al României, pe baza proiectului USL.
"Marți, mă voi întâlni cu reprezentanții coaliției de guvernare și împreună vom anunța persoana sau persoanele care pot conduce un Guvern al României pe baza programului USL, votat în 2012, până la alegerile din 2016, pentru că USL a câștigat alegerile în 2012", a spus Ponta.
El a arătat că PLR, condus de Tăriceanu, va face parte din coaliția de guvernare.
"Marți, avem această discuție și ne vom asigura că programul USL, pentru care românii au votat 60% în 2012, va fi implementat până la sfârșitul lui 2016", a arătat Ponta.
Întrebat dacă Tăriceanu se menține printre nominalizările pentru funcția de premier, Ponta a precizat că discuția va fi marți după-amiază. 

Comentează știrea

jan
4 noiembrie 2014
perdantul

Bai Liviule cum ii permiti lui victoras sa dea fonctia altuia decat tie.Pai tu care te-ai zbatut atat de mult ,pentru partid, sa ramai acum pe bara. Mai bine fa in asa fel sa cada ponta la alegeri dupa care la congress da cu el de pamant si ia sefia partidului.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde