Efectul a trecut. Sau nici măcar nu a existat. Exact ca o aspirină cu care încerci să tratezi un caz de cancer. Tumora s-a extins adânc în organism, în fiecare celulă, oscior și cotlon al corpului muribund. Pute a hoit, cangrena și infecția i-au săpat pe chipul hidos șanțuri mari. Pe dinăuntru este atât de măcinat de boală încât funcțiile sale primare au fost reduse la reflexe primare. Se prăbușește cu trupul lui slinos și contagios pe ecranele televizoarelor, în talk-show-uri, respirând hulpav aerul libertății prin nările sale uriașe. Gâfâie, murmură și rânjește în timp ce spasmele îi schimonosește și mai mult trupul. Cancerul corupției, al infracționalității, al aranjamentelor și afacerilor ilegale îi sugrumă orice gest.
Parlamentul României trăiește astăzi, în forma sa mutantă, doar pentru a strânge în venele sale tot puroiul societății și a-l ține acolo la adăpost de orice pericol. Antibioticele anticorupției nu au nicio șansă de izbândă, căci acolo găștile de infractori vomită anticorpi specifici pușcăriabililor pentru care nu există leac de vindecare.
Organismul mafiot numit Parlament a fost bine chibzuit și pus la cale, pas cu pas, lege cu lege, ajungând să atingă perfecțiunea în ceea ce privește acoperirea corupților. Ultima demonstrație de virtuozitate poartă numele Laszlo Borbely și a fost susțină pe scena Parlamentului în dublă audiție. Depu-tații au hotărât să nu lase justiția (da,da, justiția, cea oarbă și egală pentru toți) să îl cerceteze pe ungurul mai sus menționat. De ce? Pur și simplu pentru că nu au vrut colegii săi parlamentari, care, exact ca într-o struc-tură siciliană, se acoperă unii pe alții. Și toate astea după ce în urmă cu câteva săptămâni senatorii l-au albit și pe Varujan Vosganian, trăgându-le procurorilor un șpiț în fund, să se învețe minte să-și mai bage nasul în troaca lor.
Este clar că așa-zisul semnal de schimbare lansat de Iohannis a fost o simplă frecție la picior de lemn. Politicienii, parlamentarii nu pot și nu au cum să se schimbe, din moment ce ei sunt fondatorii, finanțatorii și continuatorii statului mafiot. De la toate partidele, din toate direcțiile. Iar cei care se vor găsi să se simtă ofensați de talanga corupției pe care societatea civilă le-o atârna de gât, plângând că ei nu sunt la fel ca alții, le recomand să nu facă prea mult zgomot. Să tacă, la fel cum tac când își votează super puteri și super-imunități, la fel cum tac atunci când instituția din care fac parte se metalizează pe umerii corupților, făcându-i super-cetățeni ai acestei țări. Sunt complici la fel cum martorul unei crime închide ochii și își astupă urechile și gura. Nu am văzut un parlamentar să părăsească sistemul în semn de protest, de scârbă față de ce se întâmplă acolo. Din contră. Se joacă de-a interpelările, fac legi idioate, se plimbă și, cel mai important, toacă zeci de milioane de euro bani publici în fiecare an. Și noi, ca fraierii, îi plătim pentru asta, deși, așa cum prevede și constituția, am cerut reformarea parlamentului la un număr de maximum 300 de aleși. În schimb ei au devenit 600, iar din ăștia mai bine de o treime a ajuns acolo doar pentru a se pune la adăpost de lege și justiție.
Pentru mine este clar că noiembrie 2014 nu a fost niciun semnal pentru clasa politică. A fost doar o spoială de ochii străzii, care a adormit rapid la loc. Corupți au fost, corupți sunt și corupți vor fi până când cineva va dinamita Casa Poporului, cu tot cu ei înăuntru. Vorba lui Eminescu: "… cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni".