Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă, la Băile Felix, în fața prefecților din toată țară, că este nevoie de trezirea la realitate a autorităților locale care au proiecte europene și nu le implementează la timp
"Sunteți oameni care puteți influența în bine mersul acestor lucruri. Nu puteți da dispoziții primarilor, știu, dar puteți să cereți explicații, puteți informa opinia publică cu privire la stadiul derulării diverselor proiecte de pe raza județului pe care îl reprezentați", a declarat premierul, referindu-se la absorbția fondurilor europene.
Emil Boc a precizat că nu sunt probleme cu proiectele contractate, fiind chiar o sumă rezonabilă, în valoare de 12,9 miliarde de euro, dintr-un total de 19 miliarde de euro, cât este cuantumul până în 2013, dar problema se regăsește la plățile către beneficiar, care înseamnă absorbția efectivă a banilor europeni.
"Aici sunt doar 2,4 miliarde de euro. Și ce este îngrijorător este că rambursările efective, ce înseamnă lucrări realizate, sunt numai în valoare de 0,9 miliarde de euro, deci sub un miliard de euro. Iar prefinanțările - care se dau atunci când s-a contractat proiectul, acea finanțare până-n 30% trimisă în cont - sunt de 1,5 miliarde de euro. Adevărata plată către beneficiar este asta, care este foarte scăzută", a spus premierul.
Boc consideră că este nevoie de accelerare și de simplificarea birocrației acolo unde mai există sau de trezirea la realitate a autorităților locale care au proiecte și nu le implementează la timp.