Eurocaravana Integrării Europene a ajuns la Cogealac

302
< 1 min citire
Instituția Prefectului Județului Constanța continuă seria întâlnirilor de diseminare a informațiilor referitoare la Fondurile Structurale și modalitatea de accesare a acestora, grupate sub titulatura Caravana Integrării Europene. În sensul acesta, o nouă deplasare a Eurocaravanei a avut loc la începutul acestei săptămâni în comuna Cogealac, acolo unde reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate au explicat celor prezenți la eveniment, alături de subprefectul Adrian Nicolaescu și Ileana Gugoașă, Șef Serviciu Integrare Europeană din cadrul Prefecturii, importante aspecte care țin de programele de finanțare.
Dintre tematicile abordate s-au remarcat: diferențele dintre modul de acordare și derulare a finanțărilor pe baza fondurilor de preaderare (SAPARD) și Fondurile Structurale (PNDR), aspectul legat de terenurile care pot fi folosite ca garanție pentru credite bancare, cu condiția ca acestea să fie necesare pentru activitățile proiectului propriu zis. S-a discutat, de asemenea, despre solicitanții din localitățile care se încadrează în zonele declarate defavorizate (Cogealac, Fântânele, Grădina, Târgușor) și care trebuie să respecte suprafețele declarate în cerere, timp de cinci ani. În această perioadă nu le este permisă utilizarea de pesticide, ierbicide sau îngrășăminte.
Vineri, Eurocaravana Integrării Europene va fi prezentă în Negru-Vodă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0295 secunde