Cristina Prună, de la USR:

"Exploatarea gazelor din Marea Neagră se transformă într-o scamatorie economică"

306
Deputatul USR Cristina Prună a declarat că exploatarea gazelor din Marea Neagră ar fi trebuit să fie un exemplu de bune practici între stat și investitori, însă se transformă într-o "scamatorie economică" și seamănă cu "metoda accidentului".

"Ar fi fost în interesul românilor ca ministrul de resort să susțină acest proiect de lege mai mult în spațiul public, să susțină mai mult în Parlament și să le explice oamenilor de ce aceste exploatări sunt atât de importante pentru România în următorii 30 de ani, mai ales că scrie negru pe alb în strategia energetică faptul că mai avem gaze pe următorii 14 ani. Ministrul Energiei, ministrul Economiei, ministrul Finanțelor Publice și directorul ANRM trebuiau să fie prezenți la dezbaterile care au avut loc în Camera Deputaților, lucru care nu s-a întâmplat", a afirmat Prună, la dezbaterea la care a participat ministrul Energiei, Anton Anton.

Conform Agerpres, Cristina Prună a mai spus că ministrul ar trebui să explice care sunt planurile pentru a valorifica producția de gaze din Marea Neagră pe piața internă, pentru a extinde rețeaua de gaze în România și pentru a relansa industria petrochimică. Pe de altă parte, în opinia Cristinei Prună, actuala Putere cere Opoziției votul pentru "o scamatorie economică".

"Exploatarea gazelor din Marea Neagră ar fi trebuit să fie un exemplu de bune practici între stat și investitori, ar fi trebuit să avem aceste studii și date, însă iată că se transformă din păcate într-o scamatorie economică, aș putea să spun. Mai degrabă, seamănă cu metoda accidentului adică atunci când cineva necunoscut te sună să îi dai bani, folosindu-se de o dramă umană, așa dumneavoastră, actuala majoritate, ne cereți nouă să dăm votul pentru o scamatorie economică", a afirmat Cristina Prună.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4617 secunde