Extinderea rețelei de apă din Cuza Vodă, printre prioritățile primarului Eugen Dumitru

181
< 1 min citire
Primarul comunei Cuza Vodă, Eugen Dumitru, a declarat că una dintre "urgențele" administrației locale o constituie extinderea rețelei de alimentare cu apă în cartierul nou de 140 de locuințe.
Potrivit lui Eugen Dumitru, această inițiativă a fost prinsă într-un proiect integrat, depus pe măsura 322 - "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moște-nirii rurale", contribuția Guvernului României fiind de 20%, iar cea a Uniunii Europene de 80%. Valoarea totală a proiectului se ridică la 2,5 milioane de euro, în același plan fiind incluse realizarea sistemului de canalizare și asfaltarea drumurilor din comună.
Primarul a mai spus că pe 18 februarie va avea loc licitația pentru proiectarea și execuția lucrării.
În plus, Eugen Dumitru a adăugat că, anul acesta, ar trebui să continue lucrările începute în 2009 la baza sportivă. Proiectul se derulează printr-un program guvernamental, valoarea sa ajungând la 800.000 de lei, contribuția administrației locale fiind de 300.000 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.029 secunde