Festival transfrontalier la Murfatlar

309
2 min citire
Administrația locală Murfatlar va organiza în perioada 30 aprilie - 2 mai, un festival folcloric Transfrontalier intitulat "Cântece și dansuri fără frontiere". Evenimentul se va desfășura cu participarea unor artiști naționali și internaționali, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, însă beneficiarii săi vor fi oamenii de toate vârstele din localitate. Menționăm că inițiativa este cofinanțată de Uniunea Europeană. Organizarea evenimentului va costa aproximativ 100.000 de lei și va aduce pe aceeași scenă artiști din România, dar și din Bulgaria și Ucraina. În acest sens, primăria a demarat organizarea unei licitații pentru desemnarea unei firme care să se ocupe de organizare. Potrivit proiectului, scopul acestei acțiuni este stabilirea relațiilor de bună vecinătate și prosperitatea regională a comunităților din bazinul Mării Negre, prin coeziunea culturală și social-economică a General Toshevo, Murfatlar și regiunile Bolgrad. Ca obiective specifice amintim schimbul de experiență, împărtășirea patrimoniului cultural și a tradițiilor în contextul stabilirii unui mediu cultural comun. De asemenea, se dorește atingerea unui parteneriat durabil între tineri pentru desfășurarea și pe viitor a activităților comune cu caracter transfrontalier. Astfel, cu ocazia desfășurării festivalului de la sfârșitul lunii aprilie va fi creată o rețea cu voluntari tineri din Murfatlar, General Tosheva și Bolgrad care se vor ocupa în continuare de inițiativele culturale și sociale.
Programul festivalului se va întinde pe trei zile astfel: prima zi va fi dedicată grupurilor de dans și ansamblului folcloric, cea de-a doua este dedicată grupurilor vocale și artiștilor individuali, iar ultima zi va fi dedicată "musafirilor" din General Toshevo și Bolgrad, care vor avea parte și de o excursie în județul Constanța.
Menționăm că Primăria Murfatlar a lansat deja anunțul de licitație prin care informează că dorește să găsească un ofertat bun, decis să se ocupe de organizarea acestui eveniment. Contra sumei anterior men-ționate, câștigătorul licitației va trebui să asigure cazarea participanților, masa acestora, transportul și să realizeze detaliile tehnice ce țin de vizibilitatea evenimentului precum ecusoane, trofee, diplome și alte elemente decorative. Ultima zi de depunere a ofertelor este 25 aprilie, până în ora 10.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 31 Martie 2012
Stire din Eveniment : Hoți prinși în flagrant la Murfatlar
Pagina a fost generata in 0.0514 secunde