Firea i-a cerut demisia lui Carmen Dan, în ședința PSD

336
1 min citire
Firea i-a cerut demisia lui Carmen Dan, în ședința PSD - fireacirc590x30084574500-1535803357.jpg
Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan pentru felul în care a gestionat intervenția jandarmilor la mitingul din 10 august, scrie realitatea.net
Ședința PSD a explodat după câteva ore de discuții calme, în momentul în care Gabriea Firea a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan.
"După trei ore în care au fost prezentate doar măsurile guvernului Dăncilă, tensiunile au început să răbufnească. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, i-a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan. Dacă aceasta nu își va da demisia, Firea a cerut un vot pentru retragerea sprijinului politic acordat ministrului de Interne. Motivul solicitării: modul în care Carmen Dan a gestionat intervenția jandarmilor la protestul din 10 august", relatează Realitatea TV.
Potrivit corespondentului Realitatea TV, Gabriela Firea este nemulțumită de faptul că răspunderea pentru intervenția brutală a jandarmilor la mitingul din 10 august pare să fie aruncată pe umerii prefectului Capitalei, Speranța Clișeru, care este o apropiată a primarului general.
Sursele Realitatea TV spun însă că ministrul de Interne nu intenționează să demisioneze. Carmen Dan a insistat în ședința PSD că pe 10 august nu a făcut decât să își facă treaba.
Atacul primarului general reprezintă o problemă mare pentru Dragnea, în condițiile în care Carmen Dan este o apropiată a liderului PSD.
De altfel, potrivit informațiilor venite din ședință, Firea i-a mai reproșat lui Dragnea că în ultima perioadă se consultă numai cu Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, și cu partenerul de viață al acesteia, senatorul Claudiu Manda, atunci când ia deciziile care vizează partidul și guvernul.
Sursa text si foto: www.realitatra.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0329 secunde