Firea (PSD): Aștept ca liberalii să explice cum se opun reducerii taxelor

80
1
< 1 min citire
Firea (PSD): Aștept ca liberalii să explice cum se opun reducerii taxelor - asteptcaliberalii-1437294106.jpg
Purtătorul de cuvânt al social-democraților, Gabriela Firea, susține că liberalii mint cu privire la ce ar vrea să facă pentru România. 
"Toată ziua de ieri o seamă de lideri liberali au început să ne explice faptul că reducerea fiscalității nu este bună. Asta, în condițiile în care reducerea fiscalității a fost una dintre politicile principale pe care le-au promovat în programul lui Predoiu. Este bine pentru români totuși că am aflat rapid faptul că acești oameni mint cu privire la ce ar vrea să facă în România", afirmă Firea într-un comunicat de presă.
Ea opinează că "PNL-ul istoric nu mai există, ci există doar un nou PDL".
"Cei din PDL nu cunosc noțiunea de politică pentru cetățean, iar guvernarea lor este cea mai bună dovadă în acest sens. Niciodată până la PDL România nu a fost condusă de oameni care să promoveze atât de agresiv politici împotriva propriilor cetățeni. Acum, românii știu ce ar însemna revenirea pedeliștilor deghizați în liberali la guvernare", mai spune purtătorul de cuvânt al social-democraților, adăugând că așteaptă ca "acești oameni să explice propriului electorat cum se opun reducerii taxelor din România".

Comentează știrea

rex
19 iulie 2015
Lichelism!

Anelidele din haita sasului, tin mortis sa ne demonstreze zilnic ca sunt multumiti ca au o teasta goala deasupra capului si sunt bucurosi ca nu ii ploua in gat! La ei idei putine dar fixe! In paralel , sasul ne arata cat de mult isi iubeste tara in care a reusit prin pacaleli si "servicii" sa devina ce este, dar sper sa nu tina jmecheria mult timp, romanii cu mintea la purtator sunt constienti ca, hans, continua dezastrul inceput de mafiotul Basescu!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.037 secunde