Florin Cîţu, despre bugetul 2021: Avem grijă și de cei care au avut mai puțin noroc în viață

191
Florin Cîţu, despre bugetul 2021: Avem grijă și de cei care au avut mai puțin noroc în viață - florincitu990x556-1614706121.jpg
Parlamentul a votat, marți, legea bugetului de stat, cu 234 de voturi „pentru” și 170 de voturi „împotrivă”. Legea bugetului a trecut de Parlament fără amendamente, toate cele peste 3.600 depuse de PSD fiind respinse de Coaliție. La această oră, deputații și senatorii dezbat bugetul asigurărilor sociale de stat pe 2021. La dezbateri a luat cuvântul și premierul Florin Cîțu. 


„Nu am putut să nu remarc cum și-au motivat votul socialiștii de la PSD. Nu au spus adevăratul motiv al supărării, că i-am tăiat de la buget și nu mai pot să fure. În 2021 avem cu 10 miliarde mai multe venituri decât în 2020 și cu 20 de miliarde mai mult decât în 2019. 89 de miliarde de lei se duc către asistență socială. 87 de miliarde pentru pensii, mai mult cu 7,7 miliarde pentru că au crescut pensiile și în 2021. 1,64 miliarde de lei pentru ajutoare sociale. Avem grijă și de cei care au avut mai puțin noroc în viață. Bugetul asigurărilor pentru șomaj, 3,38 miliarde, 1,38 miliarde pentru fondul de garantare. Dezmățul fiscal pe care l-ați făcut ne-a dus la acest deficit. Noi facem toate aceste lucruri, plătim mai mult, și pensii și salarii, fără să creștem taxe așa cum ați făcut voi în 3 ani de zile. V-am arătat cum se face anul trecut, vă arătăm cum se face în următorii ani. Luați notițe”, a transmis premierul Florin Cîțu.


Parlamentarii PSD i-au reproșat premierului că „a tăiat” bani de la copii, pensionari, studenți și de la ajutorul de deces.


„I-ați permis lui Câțu să ia bani de la copii, de la elevi, de la studenți, de la pensionari, nu îi mai permiteți măcar să ia bani de pe morți. De la ajutorul de deces v-ați gândit să faceți economie? (...) Vă bateți joc de pensionari. După ce că au pensiile mici nu le mai faceți nici măcar indexarea”, a susținut deputatul PSD, Marius Budăi, fost ministru al Muncii.


Marți, deputații și senatorii vor încheia dezbaterile și pe legea asigurărilor sociale de stat, urmând ca după vot cele două legi, bugetul pentru 2021 și legea asigurărilor sociale, să meargă la promulgare, dacă nu vor fi contestate de opoziție la Curtea Constituțională.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7647 secunde