Florin Roman: PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând

115
Florin Roman: PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând - 1-1600269268.jpg
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat într-un comunicat de presă că dacă legea privind rectificarea bugetară modificată de PSD va trece de votul parlamentarilor, PNL va ataca legea la Curtea Constituțională. Roman susține că prin amendamentele social democraților, printre care majorarea cu 40% a pensiilor și creșterea salariilor profesorilor, PSD „a dat foc României”, angajând cheltuieli de 65 de miliarde de lei, potrivit Digi24.


„Într-o singură ședința, cea reunită a comisiilor de buget-finanțe, din Camera Deputaților și Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. (...) Tunul pe care PSD îl dă României lovește în siguranța fiecărui cetățean, pentru că azi PSD a dat foc României. Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating. PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României. PSD, numele tău este iresponsabilitate!”, susține liderul deputaților PNL.


Roman a explicat și motivul pentru care liberalii au lipsit din comisiile în care PSD a modificat legea bugetului de stat.


„Toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania. După eșecul moțiunii de cenzură, este a doua oară în doar o luna de zile, când PSD devine nefrecventabil pentru întreg Parlamentul.  PSD nu ar fi putut obține cele 20 de voturi necesare unui raport de adoptare, fără “votul de aur” al proaspătului om de stânga, Varujan Vosganian”, a precizat Florin Roman.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9229 secunde