Foștii deținuți politici se opun europarlamentarelor

450
1 min citire
"Recomandăm oamenilor să boicoteze votul pentru alegerile europarlamentare și îi îndemnăm să nu meargă la vot decât atunci când, în România, va fi legiferat votul uninominal", a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Filiala Constanța, Paul Andreescu.
Întrebat despre poziția grupării față de partidele care au depus liste cu candidați pentru Parlamentul European, Andreescu a menționat: "Nu mai girăm pe nimeni. Dacă până acum am făcut asta, în sensul că ne alăturam, cel puțin la nivel de susținere a unui demers, unui partid, acum nu mai facem asta".
În ceea ce privește varianta de vot uninominal pentru care AFDPR va opta, aceasta este cea în două tururi de scrutin, adică varianta președintelui Băsescu. "Nu suntem de acord cu varianta propusă de Pro Democrația și asumată de Guvern și nici nu credem că așa zisele schimbări ce vor urma alegerilor europarlamentare și celor pentru referendum ne vor avantaja pe noi în vreun fel ci, poate, cine știe, pe copiii și nepoții noștri. Altfel, nu știu…Probabil că ne vom vedea nevoiți să le spunem copiilor noștri să plece afară, ceea ce ar fi trist, pentru că ar însemna că nu mai este nimic de făcut", a apreciat Andreescu.
Președintele AFDPR Constanța a ținut să adauge faptul că, acelei părți din electorat care se va prezenta la alegerile pentru PE îi recomandă "să nu voteze listele acelor partide în care figurează membri care au făcut parte din nomenclatura comunistă și din Securitate, indiferent dacă aceștia au primit sau nu de la CNSAS verdictul de poliție politică".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde