Galerie foto. Eveniment unic în județul Constanța. "Botezul Cailor" organizat de Primăria Mihail Kogălniceanu

562
3

Articole de la același autor

Reprezentanții adminis-trației publice din comuna Mihail Kogălniceanu au respectat și în acest an tradiția de Bobotează și au organizat, ieri, începând cu ora 11.30, "Botezul Cailor", o acțiune unică în județul Constanța. 


Evenimentul este unul special pentru comunitate, astfel că o mulțime de localnici a fost prezentă în centrul comunei. Mai mult, pentru că s-a dus vestea și în alte localități despre acest obicei respectat în Mihail Kogăl-niceanu, oamenii au vrut să vadă cu proprii ochi spec-tacolul cailor și au venit în localitatea condusă de primarul Ancuța Belu. Invitat de seamă, la acțiune a participat și deputatul liberal Mihai Lupu. 


Cei prezenți au fost întâmpinați cu vin fiert și, la început, au ascultat muzică populară pentru a sărbători așa cum se cuvine Boboteaza. 


Tradiția spune că, de Bobotează, animalele trebuie stropite cu apă sfințită ca să fie bune la muncă și sănătoase tot anul, astfel că unul dintre preoții din localitate s-a ocupat în mod special de acest obicei. "Comuna noastră este una dintre puținele în care s-a păstrat vie tradiția Botezului cailor în ziua de Bobotează. Evenimentul este unul special pentru comunitate deoarece caii sunt botezați să fie sănătoși tot anul. Proprietarii îi gătesc frumos cu motocei colorați și alte podoabe, după care sunt botezați, iar apoi participă la concursuri hipice", a spus preotul din localitate.


În ceea ce privește concursul cailor, în cadrul acestuia au avut loc mai multe probe, respectiv, s-a premiat "Frumusețea cailor", "Atelajele" și "Viteza". Și pentru că a fost vorba și de un concurs așteptat de mult timp, primarul Ancuța Belu a acordat și premii ce au constat în diplome și bani. "Botezul cailor a devenit o tradiție la noi în comună, astfel că și în acest an am pregătit mai multe premii. În acest an sărbătorim a XVIII-a ediție, iar caii sunt care mai de care mai frumoși. Le doresc atât proprietarilor, cât și animalelor multă sănătate și spor la muncă în noul an", a declarat primarul Ancuța Belu. Astfel, pe lângă diplome, câștigătorii locului întâi au primit și câte 500 lei, pentru premiul doi s-a acordat suma de 400 lei, cei care s-au clasat pe locul trei au primit câte 300 lei, iar cei care au luat locul IV au primit câte 100 de lei. Mai mult, toți participanții au primit câte 50 lei ca premiu de consolare. Mai multe fotografii de la acest eveniment puteți vedea pe site-ul www.cugetliber.ro.


Comentează știrea

Taran
7 ianuarie 2015
Intrebare

Masinile cand le botezam ? Anul trecut am botezat masina dupa care consumul a scazut la 2 la suta si minunea minunilor cauciucurile de vara au devenit de iarna. Am sa chem popa si la primavara pentru cauciucuri din nou de vara. Mare minune in tara asta si..................plina de proști !!

Mishu
7 ianuarie 2015
PNL-isti de frunte...

Lacatusul de la Petromidia , omul cu freza de ginere mort , Lupu , a vrut sa arate si el idiotul , ca se pricepe macar la...cai. Despre dosarul sau penal in legatura cu impaduririle fictive din Modova , ce se mai aude ?!?...

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 06 Ianuarie 2015
Stire din Cultură-Educație : De ce îl cinstim  pe Sfântul Ioan
Pagina a fost generata in 1.1074 secunde