VideoLive Text Galerie VIDEO/FOTO. Premierul Marcel Ciolacu a vizitat SNC. "Am încercat să vedem cât mai mult la un șantier naval, un punct de reper. Numărul 1 pe construcția de tancuri petroliere și chimice"

26578
În aceste momente, premierul României, Marcel Ciolacu, a ajuns în Șantierul Naval Constanța, unde va avea întrevederi cu managementul șantierului și va efectua un tur la bordul unei nave din doc.


Alături de el sunt prezenţi mai mulţi oficiali, printre care miniștrii Simona Bucura Oprescu și Adrian Câciu, senatorul Vasile Dîncu, subprefectul judeţului Constanţa, Marilena Dragnea, dar şi președintele Organizației Județene a PSD Constanța, Felix Stroe și cel al Organizației Municipale Constanța, Ion Dumitrache.
UPDATE - S-a terminat vizita pe nava aflată în construcţie. Astfel, primul care a luat cuvântul este Gheorghe Bosînceanu.


Gheorghe Bosînceanu: "Încep prin a mulțumi domnului prim-ministru, domnilor miniștri, senatori, reprezentanților Organizației PSD Constanța care sunt aici prezenți prin președinții celor două organizații județene și municipale, pentru curajul pe care și l-au făcut ca să vină să viziteze Șantierul Naval Constanța, ca să înțeleagă mai bine ce au făcut oamenii de aici, de la muncitori până la directori generali, să înțeleagă care sunt proiectele pe care Șantierul Naval Constanța și oamenii care trudesc pe Șantierul Naval le au pe mai departe. Am reușit să prezentăm mai multe lucruri, să dăm mâna, să se schimbe câteva cuvinte cu  mai mulți dintre oamenii care contribuie la ceea ce este Șantierul Naval astăzi."




Marcel Ciolacu: Am încercat să vedem cât mai mult dintre un șantier naval un punct de reper. Numărul 1 pe construcția de tancuri petroliere și chimice. Și cred că numărul 3 mondial. Aici construim nave de la zero dar există și o activitate de reparație. O privatizare de excepție. Noii proprietari nu au vândut absolut nimic, dimpotrivă au dezvoltat o industrie cu o tradiție din 1982. Această tradiție va continua. Tot spunem că nu mai avem industrie în România. În ultima perioadă, după ce am vizitat uzina Dacia, uzina Ford, îmi dau seama că industria românească se dezvoltă și există. Vedem ponderea industrială în formarea PIB-ului. Din punctul meu de vedere ca premier lucrurile sunt în direcția corectă. Ne trebuie mai multă implicare și mai multe fonduri direcționate pe zona industrială"




Marcel Ciolacu: "Chiar dacă am avut un deficit mai mare decât cel pe care și l-au asumat cei care au adus acest deficit la această valoare, este prima dată când investițiile depășesc deficitul. Ne trebuie mai mult curaj și marea problemă pe care am găsit-o este forța de muncă calificată. Aici trebuie împreună cu patronatele, Ministerul învățământului și Ministerul Muncii să avem un plan pentru învățământul dual. Îl felicit pe domnul Bosînceanu. Eu îmi doresc ca românii să înceapă să se întoarcă acasă. Statul trebuie să creeze acele servicii publice pe care ni le dorim cu toții de foarte mult timp"


Marcel Ciolacu: "Urmează ca luni să avem o nouă întâlnire și să vedem ce facem cu comasarea alegerilor. Acest scenariu există. În acest moment sunt toate scenariile. Pe mine mă interesează să venim în fața românilor ca o coaliție care îi respectă pe români și să facem un calendar pentru alegeri. Toate alegerile sunt în acest an"








Marcel Ciolacu: "Când vii pe o listă guvernamentală vezi ce se întâmplă pe teren. Urmează să avem mai multe discuții și vom găsi cele mai bune soluții ca activitatea acestui șantier să fie mai bun"

Marcel Ciolacu: "Va exista și candidatul PSD și candidat unic pentru ca va fi cel mai bun candidat. Primele alegeri pe care le avem sunt cele europarlamentare. Nu am apucat încă să discut cu domnul Tudose să vedem să analizăm și să finalizam candidații pentru parlamentare. Pe urmă ar urma alegerile locale. Ne ocupăm de ce urmează prima dată"

xxx

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii:

"Solidaritatea este foarte importantă și mai ales familiile cu venituri mici. Noi facem o analiză la Ministerul Muncii"




Marcel Ciolacu: "Nu putem influența istoria. Înțeleg manipularea pe care o face dictatorul Vladimir Putin. România a încheiat acorduri privind suveranitatea teritorială și granițele fiecărui stat. Toată lumea care este în UE a semnat aceste acorduri. În ceea ce privește cum s-a format Ucraina, eu vă spun că este un stat suveran și independent. Iar poporul ucrainean este suveran să își decidă destinul. Agresorul este Vladimir Putin"









Marcel Ciolacu: "Politica înseamnă dialog și negociere. Cea mai simplă formă de guvernare este dictatura. Eu vreau să trăiesc într-o țară democrată. Ar fi incorect să vă dau detalii din mijlocul negocierilor despre comasarea alegerilor"






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2651 secunde