George Simion, blocat la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova

237
George Simion, blocat la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova - georgesimion-1615734982.jpg
Liderul AUR George Simion solicită Ministerului Afacerilor Externe să intervină pe lângă autorităţile de la Chişinău să îi permită accesul pe teritoriul Republicii Moldova, ca demnitar al statului român, el susţinând că este blocat la vama Leuşeni, unde a fost informat că are interdicţie de a intra în această ţară până în 2023.


"Dacă trebuie, stau până în 2023 aici, ca să mi se permită accesul în Republica Moldova. Cer asistenţă diplomatică şi aştept ca autorităţile de la Chişinău, Preşedinţia şi Ministerul Afacerilor Externe să clarifice această situaţie şi să înţeleagă că am tot dreptul să trec Prutul în calitate de parlamentar al României", a declarat deputatul George Simion, copreşedinte AUR, conform unui comunicat al formaţiunii transmis duminică AGERPRES.


Potrivit AUR, George Simion merge la Chişinău la invitaţia parlamentarilor Republicii Moldova din Comisia pentru integrare europeană.


El intenţionează să participe şi la funeraliile scriitorului Nicolae Dabija, mai precizează sursa citată. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4599 secunde