Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025

112
< 1 min citire
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 - bolojan-guvern-1764444536.jpg
Guvernul a aprobat, vineri, prin ordonanță de urgență, rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.
Potrivit unui comunicat al Executivului, bugetul asigurărilor sociale de stat rectificat prevede: majorarea veniturilor sistemului public de pensii cu 222,8 milioane lei, ca urmare a creșterii subvenției acordate de la bugetul de stat; diminuarea cheltuielilor de personal cu 1,145 milioane lei, a cheltuielilor cu dobânzi cu 25 milioane lei și a activelor nefinanciare cu 1 milion lei; majorarea cheltuielilor de asistență socială cu 250 milioane lei, pentru asigurarea plății integrale a drepturilor de pensie în luna decembrie.
Totodată, bugetul asigurărilor pentru șomaj rectificat prevede: diminuarea veniturilor cu suma de 187,1 milioane lei, ca urmare a reducerii sumelor primite din partea UE și a altor donatori; diminuarea cheltuielilor cu 221,35 milioane lei, prin reducerea cheltuielilor de personal cu 1,15 milioane lei, a cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 200 mii lei și a cheltuielilor aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile: 220 milioane lei; majorarea excedentului bugetului asigurărilor pentru șomaj cu 34,2 milioane lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0639 secunde