Guvernul Grindeanu se întrunește în ședință. Pe ordinea de zi, Legea bugetului de stat pe 2017
Articole recomandate
Horia Constantinescu, despre PSD Constanţa: "Cred că m-am făcut înţeles că nu am venit să lupt împotriva Organizaţiei"
17 Aprilie 2024
Este oficial! Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC ca să intre în campania electorală
15 Aprilie 2024
Tribunalul Constanța: Luni vor fi desemnați președinții birourilor electorale de circumscripție și locțiitorilor acestora
14 Aprilie 2024
Guvernul va discuta, în ședință, proiectul Legii bugetului de stat și proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Ședința este programată pentru ora 13.00, iar ordinea de zi a fost postată pe site-ul guvernului. După adoptare, tot în cursul zilei de astăzi, proiectul va fi depus la Parlament.
Premierul și ministrul Finanțelor au dat asigurări că întârzierea față de calendarul pe care și-l propusese inițial Guvernul nu va afecta în niciun fel programnul de măsuri care a fost aprobat de guvernanți încă de la primele ședințe și care presupune creșteri salariale începând cu 1 februarie.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 23 Ianuarie 2017
Luni, 23 Ianuarie 2017
Luni, 16 Ianuarie 2017
Joi, 12 Ianuarie 2017
Joi, 12 Ianuarie 2017
Miercuri, 11 Ianuarie 2017
Miercuri, 11 Ianuarie 2017
Luni, 09 Ianuarie 2017
Marţi, 24 Ianuarie 2017