Guvernul se reunește azi în ședință

375
Guvernul se reunește azi în ședință - emilboc-1314685731.jpg
Guvernul se reunește azi în ședință, a anunțat, ieri, Executivul, printr-un comunicat de presă.
Surse guvernamentale au declarat, săptămâna trecută, că Executivul urmează să se reunească, în această săptămână de două ori, pentru a adopta o serie de ordonanțe simple. Potrivit acestora, pe lângă ședința obișnuită programată în fiecare miercuri, săptămâna aceasta Executivul se reunește și marți.
Ordonanțele simple se adoptă în baza Legii de abilitare a Guvernului de a emite astfel de acte normative numai pe perioada vacanței parlamentare. Cele două camere ale Parlamentului de reunesc în ședințe de plen separate, luni, 5 septembrie, potrivit unor decizii de convocare publicate în Monitorul Oficial, săptămâna trecută.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3288 secunde