Guvernul verifică listele de alegători. Peste 1.500 de morți, eliminați

91
Guvernul verifică listele de alegători. Peste 1.500 de morți, eliminați - guvernulverificalistele-1463931002.jpg

Articole de la același autor

Peste 1.500 de persoane de peste 100 de ani au fost scoase din bazele de date de la Evidența Populației după ce s-a descoperit că figurau deși erau decedate, fiind făcute acum verficări pentru alte peste 1.000 pentru care există informații că au încetat din viață, dar nu sunt acte care să ateste.

În urma unor verificări făcute la structurile de Evidență a Populației s-a descoperit că 1.563 de persoane, cu vârsta de peste 100 de ani, figurau în bazele de date deși erau decedate, scrie Mediafax.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat că s-au identificat documente care atestă decesul și au fost scoase acum din evidență, fiind actualizate bazele de date. Totodată, MAI precizează că verificările au avut loc în contextul procesului electoral și că datele actualizate au fost trimise Autorității Electorale Permanente pentru ca respectivele persoane să fie scoase de pe liste.

Rămân însă cu semnul întrebării, și se fac în continuare verificări, pentru alte 1.014 de persoane tot cu vârsta de peste 100 de ani.

"Continuă verificările privind alte 1.014 persoane cu vârsta de peste 100 de ani despre care, deși nu au fost obținute acte care să certifice decesul, există informații că au încetat din viață, respectiv nu se mai află la domiciliu și nici nu au fost identificate rude, vecini sau apropiați care să cunoască situația acestora", se precizează într-un comunicat al MAI. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.169 secunde